Miercuri 25 Decembrie

Laszlo Tokes compară revoluția maghiarilor cu cea a românilor: Să luptăm împreună cu românii pentru autonomia Transilvaniei


Președintele CNMT, Laszlo Tokes, a comparat revoluția maghiarilor din 1848 cu ceaa românilor din 1989 și i-a îndemnat pe etnicii maghiari să lupte alături de români pentru obținerea autonomiei Transilvaniei.

Laszlo Tokes i-a îndemnat pe maghiarii din Ardeal, sâmbătă, într-un discurs ţinut în limba maghiară în faţa celor aproximativ 400 de persoane care au participat la manifestările organizate de PPMT la statuia revoluţionarului paşoptist Szacsvay Imre din Oradea, să continue lupta pentru autonomie, dar nu doar pentru cea a regiunii Partium, ci în întreaga Transilvanie, potrivitvMEDIAFAX.

"Sărbătoarea de acum are o însemnătate deosebită şi pentru că acest an a fost decretat ca Anul autonomiei pentru Partium, pentru că sărbătorim nu numai trecutul, ci şi prezentul şi viitorul. Războiul nostru de acum îl putem numi bătălia pentru autonomie. Sunt unii care se gândesc doar la secuime şi uită celelalte zone ale Ardealului. Trebuie să vorbim despre tot Ardealul, despre maghiari, dar şi despre români, pentru că împreună cu conaţionalii români trebuie să luptăm pentru autonomia acestei regiuni, ţinută în frâu de conducerea din Bucureşti prin prefecţii impuşi", a spus Tokes.

Europarlamentarul a precizat că maghiarii nu trebuie să lupte pentru autonomie împotriva românilor şi nici invers, ci ar trebui să colaboreze.

"Se pune şi acum întrebarea, vrem să fim slugi sau liberi? Dar nu înseamnă să luptăm unii împotriva altora, ci împreună. Acesta este mesajul zilei de azi. Un popor subjugat nu va putea niciodată să fie liber. Dacă pe noi, maghiarii, ne subjugă în România, nu doar pentru noi, ci şi pentru români va fi o îngrădire a libertăţilor", a spus Tokes.


Liderul CNMT a făcut și o paralelă între revoluția din 1848 cu cea din 1989.

"Din păcate, istoria se repetă şi acum. Interesele oculte, private, ne ţin în loc, un guvern neo-comunist ne conduce, care încearcă să îi întoarcă împotriva maghiarilor nu doar pe români, ci şi pe slovaci, pe ucrainieni, iar acum trebuie să suportăm consecinţele", a spus şeful europarlamentarul.

Comentarii Facebook