Duminica 22 Decembrie

Liber fără viză! Unde vei putea pleca de acum



UE și Emiratele Arabe Unite au semnat una cord privind liberalizarea unui regim de vize pentru o perioada de 90 de zile.

Uniunea Europeană şi Emiratele Arabe Unite au semnat, astăzi, la Bruxelles un acord privind liberalizarea unui regim de vize pentru o perioada de 90 de zile. El se aplică provizoriu începând de astăzi şi a fost trimis deja Parlamentului European spre aprobare, scrie capital.ro.

Singurele țări membre care nu vpor aplica noul regim sunt Irlanda si Marea Britanie, potrivit tratatelor semnate cu Uniunea Europeană. Astfel, cele două state vor aplica legislaţia naţională.

Emiratele Arabe Unite este o federație a celor șapte emirate (Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ajman, Umm Al-Qaiwain, Ras Al-Khaimah și Fujairah), cu un sistem juridic bazat pe Constituția din 1971, fără alegeri și partide politice. Fiecare emirat are o considerabilă autonomie politică, juridică și economică.

Comentarii Facebook