Duminica 22 Decembrie

Logan 2 vine cu un motor mai mic și consum redus


Pin lansarea noilor generații de Logan și Sandero, Dacia a adus o premieră: Primul motor pe benzină supraalimentat, cu o capacaitate cilindrică de doar 900 de centimetri cubi și dezvoltă 90 de cai putere.

Propulsorul face parte din noua familie de motoare a Renault. Criticii care se plângeau că Dacia primeşte doar "resturi" trebuie să-şi dea jos pălăriile şi să se încline în faţa berlinei din Mioveni, măcar la prima întâlnire cu aceasta în compania TCe-ului de 90 CP.

Noul motor i se potrivește de minune lui Logan. TCe-ul este cel mai reușit motor pe benzină oferit până acum în gama Dacia. Noul propulsor înlocuiește motorizările pe benzină de 1.6 litri, jurnaliștii de la Automarket susținând că există o creștere semnificativă atât în materie de reprize, cât și în materie de comportament dinamic.

Cea mai mare surpriză la noul Logan este antifonarea. Capota a primit un element de antifonare, iar compartimentul motor a fost şi el modificat în vederea reducerii nivelului de decibeli care ajunge în habitaclu. Din acest punct de vedere, Logan ne dă senzaţia că a sărit nu o generaţie, ci două.

Versiunea 0.9 TCe a lui Dacia Logan are un consum mixt de 5.3 litri la sută. În mediul urban, consumul anunţat este de 6.6 litri la sută, pe când consumul în mediul extraurban este declarat la 4.6 litri la sută.

Noul Logan TCe are nevoie de 11.1 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h, ceea ce îl face mai performant decât versiunea 1.6 MPI a lui Logan la acest capitol, dar inferior lui 1.6 16v.

Comentarii Facebook