Duminica 22 Decembrie

Macovei cere excluderea lui Ponta din barou: A intrat în avocatură cu diploma de doctor în drept, fără examen

 

Europarlamentarul Monica Macovei solicită excluderea lui Victor Ponta din Baroul Bucureşti, după ce Ministerul Educaţiei i-a retras titlul de doctor.

 

Ponta nu mai poate fi avocat, pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diploma de doctor în drept, fără să dea examen. Titlul de doctor i-a fost retras, aşa încât nu mai poate rămâne nicio clipă în Baroul Bucureşti”, a spus Monica Macovei.

 

Europarlamentarul susține că Ponta a fost primit în Baroul București fără examen, pe baza diplomei de doctor în drept.

 

Va reamintesc că, în ianuarie 2015, am mai solicitat în scris Baroului Bucureşti excluderea domnului Victor Ponta din profesie după ce acesta a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universităţii Bucureşti de «renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti», însă Baroul Bucureşti nu a luat o decizie în acest sens, anunţând că aşteaptă ca Universitatea Bucureşti să accepte sau nu «renunţarea» la titlul de doctor în drept. Consider ca situaţia era clară şi în ianuarie 2015, când am solicitat in scris excluderea din Baroul Bucureşti a dlui Ponta, întrucât decizia unilaterală de a renunţa la titlul de doctor în drept anula, pe cale de consecinţă, şi Decizia nr. 644 din 07.01.2005, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pe baza diplomei de doctor în drept”, a mai spus Monica Macovei.

 

Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al Ministrului Educaţiei, şi a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeţi imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul Bucureşti pentru a respecta legea”, a mai precizat Macovei.

Comentarii Facebook