Duminica 22 Decembrie

MAE: Zece dintre românii dispăruți în urma cutremurului din Italia au fost găsiți. Sunt în viață



Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, duminică seară, că zece dintre cetățenii români dați dispăruți în urma cutremurului de săptămâna trecută, din Italia, au fost găsiți.

Astfel, cel mai recent bilanț a ajuns la 11 morţi, şase răniţi şi patru dispăruţi.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că numărul cazurilor de cetăţeni români dispăruţi aflate în atenţia MAE este în acest moment de 4 persoane. Toate celelalte persoane care figurau iniţial ca fiind dispărute au fost identificate de către echipele consulare şi sunt în viaţă”, anunţă MAE într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

În urma finalizării tuturor procedurilor specifice, trupurile neînsufleţite a 7 cetăţeni români decedaţi în urma seismului vor fi repatriate, pe cale rutieră, în cursul zilei de luni, 29 august 2016”, mai transmite MAE, precizând că toate costurile de repatriere a corpurilor neînsufleţite au fost suportate integral din fondul special de urgenţă aflat la dispoziţia ministerului.

Totodată, se precizează că ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, i-a vizitat, la spital, pe toţi cetăţenii români răniţi, precum şi pe cei din zonele afectate. De asemenea, demnitarul român a participat la ceremonia religioasă oficiată de P.S. Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru victimele tragicelor evenimente şi a avut o serie de discuţii cu autorităţile locale.

Reprezentanţii Ambasadei României la Roma şi ai Consulatului General al României la Bologna sunt în permanentă legătură cu unităţile medicale în care sunt internaţi cei 6 cetăţeni români răniţi”, se mai arată în comunicat.

Comentarii Facebook