Duminica 22 Decembrie

MAI în alertă! Măsuri sporite la granița cu Serbia, din cauza imigranților ilegali



Ministerul Afacerilor Interne anunțî că a sporit măsurile de securitate la granița României cu Serbia, după ce sârbii au arestat peste 3.000 de imigranți extracomunitari, care au intrat ilegal în țară, în ultimele săptămâni.


"Începând de azi-noapte, în vederea creşterii gradului de siguranţă la frontiera de sud-vest a României, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara acţionează în comun cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Timiş, Grupării Mobile de Jandarmi Timiş, Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, precum şi Inspectoratului General de Aviaţie, în baza unui plan comun de menţinere, asigurare a ordinii publice şi creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului, aprobat de ministrul Petre Tobă", potrivit unui comunicat al poliției de Frontieră.

Astfel, în această perioadă, efectivele care îşi desfăşoară în mod curent activitatea în zona de competenţă a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara sunt sprijinite de dispozitive comune, formate din poliţişti de frontieră de la sediul ITPF Timişoara, jandarmi şi poliţişti, care acţionează zilnic la frontiera verde.

Totodată, echipaje din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi acţionează în sistem integrat, numărul acestora putând fi suplimentat în funcţie de situaţia operativă.

De asemenea, echipajele de la sol beneficiază de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie care execută misiuni de supraveghere aeriană în zona de competenţă a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

"Aceste acţiuni au ca scop asigurarea ordinii publice şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere la frontiera de sud-vest a României. Echipajele mixte sunt dotate cu echipamente de ultimă generaţie, autospeciale cu sistem de termoviziune şi câini de serviciu", mai informează Poliția de Frontieră.

Oamenii legii spun că astfel de acţiuni de cooperare inter-instituţională s-au mai desfăşurat şi în alte zone aflate în competenţa Poliţiei de Frontieră Române, la frontierele de nord şi de sud, contribuind astfel la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.





Comentarii Facebook