Duminica 22 Decembrie

Marea Britanie are mai mulți pensionari săraci ca și România


Potrivit unui sondaj rrealizat de Centrul Internaţional pentru Longevitate, pensionarii britanici se numără printre cei mai săraci din UE şi o duc mai rău decât cei din Europa de Est, inclusiv România

Cincisprezece ţări stau mai bine decât Marea Britanie atunci când este vorba despre nivelul de sărăcie în cazul persoanelor cu vârste peste 65 de ani, potrivit unui nou raport realizat de Centrul Internaţional pentru Longevitate (ILC-UK). Germania, Austria, Spania, Danemarca, Polonia, Irlanda, Norvegia, Slovacia, Luxemburg, Cehia, Ungaria şi Olanda se clasează înaintea Marii Britanii. În plus, 16,1 la sută dintre pensionarii britanici trăiesc într-o relativă sărăcie, în timp ce în România proporţia acestora este de 15,4 la sută, iar în Letonia de 13,9 la sută, conform ediției electronice Daily Express, citată de Mediafax.

Tăierile bugetare au determinat persoanele cu vârste cuprinse între 50 şi 65 de ani să se lupte pentru a putea rămâne în serviciu până la vârsta de pensionare.

Astfel, cel puţin 1,5 milioane de persoane cu vârste peste 50 de ani au fost nevoite să renunţe la locul de muncă în ultimii opt ani din cauza unei combinaţii de şomaj, sănătate precară sau pensionare anticipată forţată.

"Putem învăţa multe de la Europa, de aceea folosim raportul pentru a ne compara cu vecinii noştri", a declarat o purtătoare de cuvânt a ILC-UK. "Sistemul de pensii de stat este stors şi este dificil ca oamenii să continue să facă economii când câştigurile nu cresc iar costurile sunt tot mai mari", a adăugat ea.

Comentarii Facebook