Duminica 22 Decembrie

MARȚI 13. Ziua de care toată lumea se ferește. Crezi în superstiții?

 

Marți, 13 noiembrie. 13 este foarte cunoscut ca fiind un număr blestemat și aducător de ghinion, pentru că la Cina cea de Taină au stat 13 persoane la masă, Iisus și cei 12 apostoli.

Despre marți se mai spune că sunt trei ceasuri rele, iar dacă ziua de marți mai pică și în data de 13, atunci se crede că ghinionul pândește la tot pasul.

Sunt multe izvoare ale acestei superstiții. 13 a fost numărul de persoane prezente la Cina cea de Taină, înainte ca Iisus să fie răstignit. În tarot, există cartea Moartea XIII, considerată aducătoare de mare ghinion. Combinația marți 13 este considerată una fatidică de greci pentru că atunci a căzut Constantinopolul în mână otomanilor. Anticristul apare în Biblie în Capitolul al 13-lea din Apocalipsă.

În anumite culturi, cifra 13 este atribuită divinității însăși. În calendarul mayaș, anul avea 13 luni și 13 zodii. În numerologie acestă cifră este prezentată cu următoarele semnificații:  are proprietăţi purificatoare, reprezintă încercarea, suferinţa şi moartea - în sensul că distruge un înveliş material pentru a face trecerea la un nivel superior de existenţă.


Comentarii Facebook