Sambata 21 Decembrie

Mesajul DUR al lui Marian Godină pentru purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere: Românii nu mai plătesc pentru slugi


Cunoscutul poșițist Marian Godină i-a transmis un mesaj dur purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Ovidiu Munteanu, care a încercat să îi pună la punct pe românii care au dat rating de o stea paginii de Facebook a Poliției Române.

Munteanu i-a îndemnat pe cei care jignesc instituția să nu mai apeleze la Poliție când au o problemă.

Pentru toţi care jigniţi şi urâţi Poliţia Română, vă rog ca data viitoare când aveţi probleme să apelaţi la oricine altcineva, nu la poliţie. Când vă fură bunurile, când vă agresează pe stradă, la accidente rutiere, vă rog să apelaţi la vecini, la popi, la rude, dar nu la poliţie", a scris Ovidiu Munteanu pe pagina de Facebook a Poliţiei.

Marian Godină a avut o reacție virulentă la postarea colegului său de breasă și i-a transmis un mesaj dur, care a ajuns rapid viral.

”Pagina de Facebook a Poliției Române a ajuns să aibă recenzii de 1.6 din 5. Era de așteptat și am spus de la început că urmările acestei situații vor fi decontate de Poliție. Colegii de la București au gestionat foarte prost situația și continuă să se afunde, în loc să reacționeze cu calm și cât mai inteligent. Poate n-ar fi rău să întrebe dacă nu știu. Trist e că, citind review-urile de o stea, am văzut că foarte multe sunt scrise până și de polițiști.

M-a iritat rău să văd de dimineață acest review lăsat de unul dintre purtătorii de cuvânt ai Brigăzii Poliției Rutiere pe pagina Poliției Române. Cumva, nu-mi explic cum, s-a "gândit" el să le pună la punct pe cele peste 20000 de persoane care au acordat o stea, explicându-le el că dacă nu le convine poliția, atunci când vor avea probleme, să se ducă la popi, rude etc. O să-i explic acestui "coleg" că inteligentul mesaj al lui afectează mii de polițiști care își fac treaba și care nu au nicio vină pentru gafele altora. Dacă ar lucra în mediul privat și ar ști că ziua de salariu s-ar putea să nu vină lună de lună pentru că nu-s bani sau dacă ar avea o firmă și lunar s-ar duce cu tașca de bani pe la ANAF ca să lase dările la stat, poate nu ar mai gândi așa. Mai pe înțelesul lui, peste 20000 de oameni sunt revoltați, pe bună dreptate, că banii lor au fost folosiți pentru ca vreunul dintre șefi să își stoarcă mintea, să trimită adrese pe la Interpol și alte structuri, pe la toate inspectoratele din țară, doar, doar o găsi o chichiță pentru a rezolva un caz complex și a se gudura apoi pe lângă vreun șef mai mare că a soluționat el speța, așa cum câinele vine bucuros să-i dai osul după ce a executat comanda. Cazul complex era despre un nene care a vrut să facă pe interesantul și și-a înmatriculat LEGAL o mașină cu niște numere care să atragă atenția. Azi o poză, mâine două, azi într-un oraș, mâine într-altul, până pleca din țară și lumea îl uita în câteva zile, autostrăzile din România nu se dărâmau, asfaltul nu se întorcea invers, Carpații rămâneau la locul lor, Poliția rămânea cu 4.5 stele și cu o imagine relativ bună. Dar nuuu!!! Hai să facem din rahat bici și să transformăm omul în erou național, iar ce transmitea el altcuiva să luăm noi până nu o mai putem duce. Avem morți pe șosele, trafic sugrumat, dar cumva, ne încurcă unul care merge cu numere fără cifre și viața în România nu mai poate continua cu ăla pe străzi.
Ce-i explici copilului dacă îl vede pe stradă și te întreabă ce înseamnă??? Dar vaaai, ne-am înroșit la auzirea acestui argument pe cât de prost pe atât de ipocrit. Dar ce te faci dacă-i explici copilului că Parlamentul României este organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României și, uitându-se la televizor, vine și te întreabă ce înseamnă sex anal? Cu mu*a îi mai explici cumva, dar cu sexul anal n-ai cum s-o dai la întors, trebuie să te apuci să-i explici copilului, că e curios.

P.S. Mi-ar plăcea ca acestui coleg care a postat această aberatie, luna viitoare când bagă cardul în bancomat să-i apară pe ecran: aici nu "e" bani, mergi la o mătușă, la o casă de binefacere, la un popă, o rudă înstărită sau la cine vrei tu, românii nu mai plătesc taxe pentru slugi”, a scris Godină.

Comentarii Facebook