Minerii din Valea Jiului renunta la masa calda in favoarea sinistratilor

 

Minerii din Valea Jiului vor renunta incepand de marti, 14 februarie si pana vineri, la masa calda pe care o primesc la intrarea in mina. Cu cei 25 de lei, care reprezinta contravaloarea mancarii pe angajat, pe cele trei zile, acestia vor cumpara alimente pentru oamenii din zonele izolate.

"Am vorbit cu oamenii si vom renunta la masa calda pe care o primim, iar contravaloarea acesteia va fi folosita pentru cumpararea unor alimente destinate oamenilor aflati în nevoie acum", a declarat presedintele sindicatului "Muntele", Petre Nica.

Zonele in care vor fi duse alimentele vor fi stabilita in zilele urmatoare. De asemenea, minerii au spus ca daca vor fi solicitati vor trimite o echipa de salvatori mineri profesionisti in zonele izolate pentru a sprijini actiunile de deszapezire si de salvare.

 

Comentarii Facebook