Duminica 22 Decembrie

Ministrul Justiției: Nu e oportună revocarea lui Kovesi și Lazăr: Acțiunile DNA au produs reacții negative în opinia publică

 

Ministrul Judetiției, Tudorel Toader, susține că nu este oportună declanşarea mecanismului de revocare a procurorului general, Augustin Lazăr şi a procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.

 

"Ceea ce ceea ce considerăm oportun în spiritul existenţei statului de drept este necesitatea instituirii unei atente monitorizări, a unei obligaţii de raportare a activităţii pe care o desfăşoară procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, o autoritate pe care trebuie să o exercite ministrul Justiţiei, fără ingerinţe în ceea ce priveşte independenţa procurorilor de a da soluţii, pentru a identifica modul în care procurorii pe viitor înţeleg limitele de competenţă. (...) Această autoritate se va exercita, această monitorizare se va exercita fără ştirbirea independenţei procurorilor, ci ca un mecanism care să dea consistenţă prevederilor Constituţiei de exercitare a autorităţii ministrului Justiţiei asupra procurorilor", a mai spus Tudorel Toader.

 

Acesta a mai spus, că acțiunilea DNA din timpul scandalului Ordonanței 13, ”au produs reacţii negative în media şi la nivelul opiniei publice”.

 

Informările punctuale relevă derapaje instituţionale în sensul unei acţiuni cel puţin exagerate din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, derapaje care au produs reacţii negative în media şi la nivelul opiniei publice”, a declarat Tudorel Toader.

Comentarii Facebook