Duminica 22 Decembrie

Mircea Băsescu, CONDAMNAT la 4 ani de închisoare cu EXECUTARE

 

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare .

 

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.

 

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă.

 

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, și este acuzat că a primit mită de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Este vorba despre 600.000 de euro, bani pentru care Mircea Băsescu a promis că intervine în favoarea lui Sandu Anghel.

 

Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, s-a fi folosit de numele șefului statului, potrivit referatului procurorilor cu propunere de arestare, precizându-se că faptele acestuia sunt "de o gravitate excepţională".

 

REFERAT DNA: Mircea Băsescu s-a folosit de numele președintelui pentru a cere mită

Comentarii Facebook