Duminica 22 Decembrie

Misterul lacului care transformă orice vietate în stană de piatră - FOTO

 

Lacul din Tanzania care transformă orice vietate în stană de piatră a fost investigat de cercetători. 

 

Apa acestuia conține un amestec chimic letal care transformă orice vietate care intră în contact cu ea în stană de piatră.

 

Fotograful Nick Brandt a publicat în noua sa carte, ”Across the Ravaged Land”, imaginile cu aceste creaturi pietrificate de ph-ul apei, care are valori între 9 şi 10,5, o alcalinitate extrem de ridicată care face ca trupurile acestor animale să se păstreze pentru eternitate.

 

Potrivit unui articol publicat de Live Science, apele Lacului Natron sunt alcaline, astfel încât poate arde pielea și ochii vietăților care nu au organismul adaptat. Alcalinitatea este cauzată de carbonatul de sodiu și alte minerale ce ajung în apele lacului de pe dealurile din apropiere sau de la izvoarele termale. În timpul verii, temperatura apei poate ajunge la 41 de grade Celsius. 

 

Pe lac trăiesc și o serie păsări, printre care se numără și flamingo. În perioada de împerechere, peste două milioane de păsări flamingo își fac cuibul pe insulițe. 

 

Mumificarea animalelor se datorează concentrației mare de carbonat de sodiu care a conservat perfect cadavrele animalelor.

 

Am găsit acele vietăți din greșeală, tot felul de păsări și lilieci, fuseseră aduse la mal de apele lacului. Și m-am gândit să le așez ca și cum ar fi vii ca să le pot fotografia. Nu se știe cum au murit, dar apa era atât de caustică și sărată încât mi-a șters cernelea de pe cutiile de film imediat”, a povestit fotograful.

Comentarii Facebook