Duminica 22 Decembrie

Model de colectare a deșeurilor, unic în România. Vor fi pubele cu cipuri şi se va plăti cât se aruncă la gunoi

 

Într-o localitate din România locuitorii vor plăti exact cât vor arunca la coșul de gunoi. 

 

În Mizil, judeţul Prahova, va fi pus în funcțiune un sistem unic de montare a unui cip pe pubelele de gunoi, astfel încât se va face tarifarea la cantitatea aruncată. 

 

Primarul oraşului Mizil, Silviu Negraru, a declarat că vor fi montate 5.000 de cipuri. ”Sistemul este mult mai complex. Vor fi cipurile pe pubelă, dar va exista şi câte un cititor de cip pe fiecare maşină (care colectează gunoiul - n.r.). Va fi şi un cântar. S-au montat cititoarele, cântarele, acum se introduc date în soft pentru că fiecare gospodărie va fi identificată pe calculator. Au început să monteze şi cipurile pe pubele”, a declarat Negraru, conform Mediafax.

 

Potrivit acestuia, proiectul este implementat prin firma de salubritate a Primăriei şi vor exista două pubele, una pentru deşeurile menajere, alta pentru deşeurile reciclabile.

 

Un cip a costat aproximativ 2,50 lei, iar un kilogram de deşeu menajer va costa 30 de bani.

 

Noi aveam până acum tariful pe persoană. Adică fiecare persoană plătea 11. Pentru cele reciclabile nu percepem niciun tarif. Acestea sunt ridicate gratuit, tocmai ca să stimulăm selectarea la sursă. Sper ca într-o săptămână totul să fie gata”, a spus primarul din Mizil.

Comentarii Facebook