Nivel crescut de radioactivitate depistat in lapte si spanac, in Japonia

Reprezentantii Guvernului din Japonia au anuntat ca mai multe probe de lapte si spanac au fost depistate cu un nivel anormal de radioactivitate.

 

"Un nivel de radioactivitate care depaseste limita legala in Japonia a fost detectat la o proba de lapte prelevata in prefectura Fukushima si pe sase esantioane de spanac din prefectura Ibaraki", a declarat Yukio Edano, purtatorul de cuvant al Guvernului nipon, citat de Gandul.

 

Autoritatile sustin insa ca nivelurile depistate nu sunt periculoase pentru sanatate si au cerut populatiei sa isi pastreze calmul.

 

Particule radioactive eliberate in atmosfera de la centrala Fukushima 1 au ajuns in America de Nord. Oficialii americani dau asigurari ca este vorba despre o cantitate minuscula de radiatii care nu pun sanatatea populatiei in pericol.

 

Foto: realitatea.net

Comentarii Facebook