Vineri 22 Noiembrie

Noi dezvăluiri despre pacienții de la Colectiv: ”Unii stagiari își făceau selfie cu marii arși”

 

Adrian Stănculea, şeful ATI de la Spitalul de Arşi, a dezvăluit că unii medici stagiari își făceau selfie cu marii arși.

 

Unii dintre stagiari își făceau selfie cu marii arși”, a spus medicul, care a adăugat că au fost ”cazuri de oameni care n-au plecat la timp pentru că a existat o tergiversare, au tot fost amânați și care, când au ajuns acolo, erau deja într-o stare prea gravă ca să fie salvați”.

 

Trei pacienţi au decedat până acum din cauza infecţiilor intraspitaliceşti, declara, joi, Adrian Stănculea, șeful ATI și purtătorul de cuvînt al Spitalului de Arși, în cadrul unei conferințe de presă.

 

Stănculea a recunoscut că bolnavii sunt spălaţi cu apă de la robinet, fără niciun filtru: ”Da, așa e. Am încercat un sistem de filtre acum cîțiva ani, dar nu mai era debit la apă. Dar apa nu aduce pioceanicul! Și nici alți germeni. Noi la spălare nu-i dezinfectăm cu apă, ci cu betadină și alți dezinfectanți. Cu apa doar îndepărtăm mecanic resturile de pe piele. Sigur că ne-am dori un sistem de filtre personalizat, ne dorim și căzi în fiecare salon, aveam o investiție promisă de primăria Sectorului 1, dar s-a oprit în momentul în care a fost arestat Chiliman”, a spus acesta.

 

Pacienții care au plecat în străinătate aveau deja infecții:  ”Da, e adevărat. Știu ce vreți să întrebați. E adevărat că și în străinătate au plecat cu infecții. De pildă, ne-au sunat medici din Franța și ne-au întrebat: ”Voi cu ce tratați piocianicul?”. O făceau ca și noi, că tratamentul e la fel în toată lumea. Că la ei sînt alte condiții, da, așa e!”.

 

Medicul a explicat și de ce nu se investește în clinicile de arși: ”Mă bucur că ați pus problema. Așa, poate, vom fi auziți. Dar știți de ce nu interesează marii arși și ne-am trezit toți acum? Pentru că, în general, victimele provin din familii amărîte, genul de oameni cărora le arde casa de la încropeli. Cum vă sună asta? Tratamentul durează 8-10 săptămîni, dintre care 2-3 la terapie intensivă. Asta dacă scapă. E chinuitor. Și nimeni nu întreabă nimic de acești oameni săraci. Acum ați sesizat că sînt bacterii. Bacterii erau și la cei de pînă la Coelctiv”. 

 

Medicul Stănculea a reproșat faptul că mass-media s-a arătat foarte interesată de soarta pacienţilor din Colectiv, dar de alte cazuri nu. ”Și ea (pacienta arsă în urma exploziei de la Brașov), și cei 200 de mari arși pe care-i avem într-un an aici, în spital! Cine sînt eu să decid că un om de la Colectiv are dreptul să plece în străinătate, iar sutele de amărîți, de oameni săraci, arși într-un an de zile n-au acest drept?! Eu, conform legii, nu pot să scriu în formular să plece pentru că pot să-i ofer îngrijire aici. Aaa, că nu-i pot oferi îngrijire la nivel european, de acord”, a mai spus Stănculea.

Comentarii Facebook