Noul Logan este disponibil de azi și în România. Vezi aici cât costă


Noul model Logan de la Dacia este disponibil în România la un preț pornind de la 6.690 euro, comenzile putând fi preluate de astăzi, a anunțat constructorul românesc.

Potrivit companiei controlate de grupul francez Renault, Logan II va fi vândut în România la preţuri de la 6.690 euro. Cele trei modele vor fi lansate marţi pe piaţa românească. Maşinile vor fi disponibile în scurt timp pe majoritatea pieţelor Dacia din Europa şi bazinul mediteranean.

Noile modele Dacia Logan, Sandero și Sandero Stepway au fost prezentate la Salonul Auto de la Paris, la sfărșitul lunii sempembrie.

Noile Sandero și Sandero Stepway pot fi comandate în România din data de 1 octombrie la prețuri începând de la 6.990 euro, respectiv 10.800 euro.


Comentarii Facebook