Duminica 22 Decembrie

Obama nu mai e președinte, dar nu și-a pierdut din popularitate. A postat cel mai aprieciat mesaj din istoria Twitter



O postare de pe Twitter a fostului președinte american, Barack Obama, a reușit să strângă un număr record de aprecieri, devenind cel mai popular mesaj din istoria reţelei de socializare.

Cu un citat al lui Nelson Mandela, alăturat unei fotografii în care apare lângă trei copii de etnii diferite, fostul preşedinte al Statelor Unite a reuşit să strângă în doar trei zile aprozimativ 3 milioane de aprecieri, potrivit Mediafax.

Nimeni nu se naşte urând o altă persoană din cauza culorii pielii sau a preferinţelor religioase”, a scris Obama în postarea sa, făcând referire la incidentele petrecute în Charlottesville.

Tweetul lui Obama întrece postarea Arianei Grande, prin care şi-a anunţat fanii că este “zdrobită” după atentatul de la concertul său de la Manchester, mesaj care aa strâns 2,7 milioane de aprecieri. Pe locul trei de o postare al lui Ellen DeGeneres, un selfie de la Oscaruri.

Trei persoane au murti în urma evenimentelor ce au avut loc sâmbătă în Charlottesville, Virginia, unde o mașină a intrat în mulțime, în timpul marşului naţionaliştilor de dreapta, omorând o persoană. Alți doi ofiţeri de poliţie au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit la 11 kilometri de Charlottesville.

Comentarii Facebook