Vineri 22 Noiembrie

Părinții dintr-o țară europeană ar putea fi arestați dacă pun anumite poze cu copiii pe Facebook



Părinții din Franța riscă să fie dați în judecată de către copiii lor adulți pentru că le-au încălcat intimitatea şi le-au pus siguranţa în pericol, postând fotografii cu aceştia pe Facebook. Aceștia pot primi amenzi considerabile sau chiar să fie trimiși la închisoare.

În Franţa părinţii sunt avertizaţi să nu mai posteze fotografii cu copiii lor pe reţele sociale, pentru că ar putea sfârşi daţi în judecată atunci când copiii vor deveni adulţi. Totul se datorează legii despre intimitate, care cuprinde pedepse severe. Astfel, un părinte riscă un an de închisoare şi o amendă de 45.000 de euro dacă este găsit vinovat că a făcut publice date intime despre viaţa privată a altor persoane, inclusiv proprii copii, fără a avea consimţământul acestora, scrie The Telegraph, citat de realitatea.net.

Experţii francezi sunt de părere că în câţiva ani copiii îşi vor putea da în judecată părinţii pentru pozele publicate şi, în plus, ar putea obţine despăgubiri importante.

Potrivit legislației din Franța, părinții sunt responsabili de protejarea imaginii publice a copiilor.

Totodată, poliția franceză le-a reamintit părinţilor despre pericolul ca pedofilii să devină interesaţi de copii văzând imaginile de familie postate pe Facebook, iar unii dintre ei chiar au fost obligați să şteargă fotografii în care bebeluşii sau copiii lor apăreau goi.

Comentarii Facebook