Duminica 17 Noiembrie

Parlamentul European amenință SUA cu reintroducerea vizelor în UE dacă nu SCOT VIZA pentru români

 

Parlamentul European a votat reintroducerea vizelor pentru SUA şi Canada dacă nu permit libera circulaţie a românilor, transmite Mediafax.

 

Vestea proastă este că procedura este complicată şi poate dura ani de zile, însă Parlamentul European a votatoo rezoluţie de modificare a Regulamentului UE privind vizele, prin care se introduce o clauză de reciprocitate care obligă SUA şi Canada să elimine vizele pentru români.

 

Prin modificarea Regulamentului 539/2001, Uniunea Europeană poate reintroduce vizele pentru cetăţenii americani şi canadieni, în cazul în care Washington şi Ottawa nu ridică obligativitatea vizelor pentru un stat membru al UE. Modificarea va intra în vigoare în decurs de 24 de luni de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

 

Textul adoptat joi este rezultatul unor negocieri între Legislativul european şi Consiliu şi cuprinde două amendamente.

 

"Mecanismul de reciprocitate" va putea fi activat atunci când o ţară terţă ai cărei cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a călători în UE aplică sau menţine obligativitatea vizelor pentru cetăţenii uneia sau mai multor state membre.

 

"Mecanismul de suspendare" va permite suspendarea temporară a vizelor pentru o ţară terţă, în cazul unei situaţii de urgenţă.

 

Aplicarea "mecanismului de reciprocitate" implică o procedură îndelungată, care poate fi declanşată doar la solicitarea unui stat membru ai cărui cetăţeni au nevoie de vize pentru a călători în state precum SUA şi Canada.

 

La 30 de zile de la intrarea în vigoare a rezoluţiei, statul în cauză poate notifica în scris Parlamentul European, Consiliul şi Comisia Europeană pentru a cere declanşarea mecanismului. CE publică notificarea în Jurnalul Oficial, iar statul terţ are la dispoziţie şase luni pentru a ridica vizele.

 

Dacă nu se întâmplă acest lucru, Comisia Europeană are la dispoziţie două soluţii: poate adopta impunerea, pe o perioadă de 12 luni, a vizelor pentru cetăţenii statului terţ sau poate înainta Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare a situaţiei, în care explică de ce nu propune impunerea temporară a vizelor.

 

La patru ani după intrarea în vigoare a Regulamentului, CE transmite Parlamentului European şi Consiliului un raport în care evaluează eficacitatea mecanismelor de reciprocitate şi suspendare.

Comentarii Facebook