Duminica 22 Decembrie

Persoanele scunde sunt suspicioase și paranoice. Suferă de COMPLEXUL NAPOLEON

 

Cercetătorii de la Oxford au ajuns la concluzia că persoanele scunde sunt suspicioase și paranoice.

 

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Oxford, publicat în Psychiatry Research, arată că persoanele scunde nu au încredere în cei din jur şi sunt predispuse la paranoia, relatează Mediafax, citând TIME. La studiu au participat 60 de femei, peste 18 ani, care au avut episoade de gândire paranoică în ultima lună, dar nu suferă de boli mintale severe. Subiecţii au fost selectaţi în urma unor anunţuri la posturile de radio şi pe stradă, prin afişe şi fluturaşi.

 

În cadrul experimentului, femeile au făcut două călătorii virtuale cu metroul londonez, plin cu 23 de călători proiectaţi pe calculator, 11 bărbaţi şi 12 femei. Pasagerii virtuali au fost programaţi să se comporte firesc, să poarte conversaţii între ei şi să reacţioneze dacă participanţii la studiu îi privesc atent.

 

Fiecare dintre drumurile cu metroul a început de pe peron şi a durat şase minute, incluzând opriri în staţii. Fără ca subiecţii să ştie însă, într-una dintre călătorii, prima sau a doua, în funcţie de o tragere la sorţi prealabilă, înălţimea lor a fost micşorată cu 25 de centimetri. În urma interviurilor care au avut loc după cele două etape, oamenii de ştiinţă au concluzionat că participanţii la studiu au prezentat o amplificare a gândirii paranoice în timpul călătoriei în care au fost "micşoraţi".

Comentarii Facebook