Duminica 22 Decembrie

Ponta a revenit din Dubai cu o cursă de linie

 

Premierul Victor Ponta a revenit din Dubai cu o aeronavă a companiei Fly Dubai.

 

Ponta a fost condus de către protocolul companiei aeriene pe un traseu special, către o ieşire laterală, nu către terminalul principal de sosiri sau salonul oficial, procedură folosită în anumite situaţii, anuță Mediafax.

 

Premierul Victor Ponta a fost la Abu Dhabi, într-o scurtă vacanță, și a participat la ultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, ediţia 2014.

 

Excursia a stârit un val de discuții, după ce Victor Ponta a fost fotografiat într-un club exclusivist, unde a fost alături de Sebastian Ghiță. Nota de plată a premierului a fost de 2.600 de euro.

Comentarii Facebook