Duminica 22 Decembrie

Premierul Dăncilă sesizează CCR în legătură cu formarea completelor de 5 judecători de la instanţa supremă

 

Premierul Viorica Dăncilă a sesizat, marţi, CCR în legătură cu un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) referitor la formarea completelor de cinci judecători de la instanţa supremă.

 

Inițial, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că i-a cerut lui Tudorel Toader să se gândească dacă nu cumva poate sesiza, prin Guvern, Curtea Constituţională privind formarea completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform Mediafax.

 

Controversele privind formarea completelor de 5 judecători de la instanţa supremă au început după ce a intrat în vigoare legea 304, de modificare a legii de organizare judiciară. Aceasta prevede că vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedintele Secţiei Penale nu mai conduc completele de 5 judecători, ci toţi magistraţii din complet sunt traşi la sorţi.

 

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat însă că modificările legislative aduse Legii nr.304/2004 nu conţin norme tranzitorii în cazul formării completelor de 5 judecatori aşa că schimbările intră în vigoare abia anul viitor. Cristina Tarcea a mai spus că de imediată aplicare este legea 207/2018, care arată că aceste complete de 5 judecători se trag la sorţi la începutul fiecărui an.

 

Prin această măsură, Liviu Dragnea ar vrea să obțină schimbarea completului care va judeca cauza lui, în 8 octombrie, dar și o posibilă amânare a procesului, până la soluționarea cererii depuse de premier.

Comentarii Facebook