Duminica 22 Decembrie

Președintele Franței vrea să implementeze un program împotriva sărăciei. Ar fi util și în România un astfel de proiect?



Președintele francez Emmanuel Macron a reluat, joi, ofensiva pe teren social, dezvăluind un plan de luptă împotriva sărăciei, în valoare de 8 miliarde de euro pe o durată de patru ani.

"Ne-am obişnuit prea de multe ori" cu "scandalul sărăciei", a declarat şeful statului francez, potrivit AFP, explicând că vrea să "lanseze o luptă nouă, indispensabilă, cea de a decide ferm să nu mai fie uitată nicio persoană".

Prezentând "strategia naţională de prevenire şi de luptă împotriva sărăciei", Macron încearcă să spulbere imaginea unui preşedinte care, potrivit opoziţiei, îi privilegiază pe cei mai bogaţi (cărora le-a suprimat impozitul pe avere). O imagine care a contribuit la puternica sa scădere în sondaje.

De asemenea, el a oferit garanţii aripii de stânga a majorităţii sale, care îndeamnă la o turnură socială a politicii guvernamentale, considerată prea liberală de anumiţi alegători.

Șeful statului a adoptat o strategie pe termen lung, menită să "combată acest determinism care, din copilărie, distruge traiectorii de viaţă". "Sărăcia nu mai trebuie să se transmită ca moştenire", însă "realitatea este că un copil sărac are nevoie de 180 de ani pentru a spera că descendenţii descendenţilor săi vor accede la clasa de mijloc", a punctat el.

Franţa număra în 2016 circa 8,8 milioane de persoane sărace, adică 14% din populaţie, potrivit Insee. Această rată este de 19,8% pentru cei mai tineri de 18 ani.

În Franţa sunt consideraţi săraci cei care primesc mai puţin de 1.062 de euro pe lună (pe o singură persoană adultă), adică mai puţin de 60% din venitul mediu al populaţiei.

Comentarii Facebook