Duminica 22 Decembrie

Procurorul clujean Daniel Morar: Mă retrag din funcţia de prim-ajunct al procurorului general

 

Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, clujeanul Daniel Morar, a declarat că se retrage din această funcţie.

 

Morar i-a comunicat acest lucru preşedintelui Traian Băsescu.

 

Nu am intenționat să încalc dreptul premierului României de a nominaliza pe cine vrea și nici pe cel al președintelui de a numi pe cine vrea. Am văzut aseară că această atitudine nu convine.

 

Aseară am aflat că sunt pe cale să provoc un conflict între puterile statului. Am decis să pun capăt carierei mele în fruntea Ministerului Public, nu înainte de a vă spune că ceea ce au făcut procurorii este un lucru extraordinar. Le spun magistratilor să-și păstreze această atitudine. Cer Comisiei Europene să manifeste aceeași exigență.

 

Nu am nicio îndoială cu privire la procedura de detașare a mea în fruntea Ministerului Public. Însă în momentul în care președintele și premierul îți spun că e o mare problemă de constituționalitate sau că ești o problemă pentru sistem, trebuie să pleci”, a declarat Daniel Morar.

 

El va rămâne la Curtea Constituțională a României.

 

În 2005, când am fost selectat de Monica Macovei pentru șefia DNA, nu mi-am închipuit că situația e atât de complicată. Am realizat că trebuie o atitudine radicală pentru a putea opera schimbări în lupta anticorupție. Am acționat după înalte standarde morale de exigență și același lucru l-am cerut și colegilor mei.

 

Am vrut să schimbăm atitudini, regulile. Am vrut să arătăm societății românești că se poate face și altceva. Am vrut să arătăm ca orice persoana ajunge la închisoare și trebuie să platească dacă e coruptă. Apreciați dvs., după 7 ani, cum am reușit”, a mai spus Morar.

 

El a spus că, în 2012 când i-a expirat mandatul în fruntea DNA, a decis să rămână în aceeași funcție ”ca să protejez dosarele grele și procurorii. Am acceptat să preiau interimatul la Procuror General pentru același motiv: să le dau încredere colegilor, să protejez dosarele. Să se bată în instanță pentru condamnari”.

Comentarii Facebook