Duminica 22 Decembrie

PROGNOZA METEO DE 1 MAI ŞI DE PAŞTI pe fiecare regiune a ţării

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 22 aprilie - 5 mai, în fiecare regiune a ţării. 

 

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

 

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

 

BANAT

 

După două zile în jurul valorii medii regionale de 21 de grade, temperaturile maxime vor creşte începând din 24 aprilie până la circa 26 de grade. În intervalul 28 aprilie - 5 mai, valorile termice diurne vor fi tinde să scadă, cu mici variaţii de la o zi la alta, spre o medie în jur de 20 de grade. Temperaturile minime nocturne vor fi cvasistaţionare la 9 grade între 22 şi 26 aprilie, apoi vor creşte atingând 14 grade pe 28 aprilie, urmând ca ulterior să scadă spre valorea medie de 10 grade, pe 5 mai.

 

Ploile în general slabe cantitativ, însă sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice vor avea o probabilitate mai mare de apariţie în intervalul 27 aprilie - 5 mai, când se pot semnala zilnic.

 

CRIŞANA

 

În intervalul 22 - 27 aprilie, temperaturile maxime vor creşte treptat de la 21 la 26 de grade. Apoi, cu mici variaţii de la o zi la alta, aceste valori vor tinde să scadă spre o medie în jur de 20...22 de grade. Temperaturile minime vor oscila între 7 şi 9 grade între 22 şi 26 aprilie, urmând o creştere timp de două nopţi până la 13 grade pe 28 aprilie, pentru ca, ulterior, media regională să scadă până în jurul a 10 grade pe 5 mai.

 

Cantităţile de precipitaţii vor fi foarte slabe în prima săptămână, când vor fi şi zile lipsite de ploi, însă în intervalul 27 aprilie - 5 mai se vor semnala descărcări electrice şi va creşte probabilitatea de apariţie a averselor care pot fi şi moderate cantitativ.

 

TRANSILVANIA

 

Temperaturile maxime vor creşte de la 18 grade pe 22 aprilie până în jur de 25 de grade pe 27 aprilie. Apoi, aceste valori vor scădea spre o medie regională în jur de 20 de grade pe 4 şi 5 mai. Între 22 şi 26 aprilie, temperaturile minime vor avea mici variaţii între 5 şi 7 grade, apoi urmează ca ele să crească până la 10 grade pe 28 aprilie. Săptămâna viitoare, media regională a minimelor nocturne va scadea uşor şi treptat până spre 7 grade pe 4 şi 5 mai.

 

Ploile vor fi slabe sau chiar vor lipsi în intervalul 25-27 aprilie, dar ulterior vor avea o probabilitate mai mare de apariţie, iar începând cu data de 30 aprilie şi până pe 5 mai, se pot semnala zilnic averse izolat moderate cantitativ şi descărcări electrice.

 

MARAMUREŞ

 

Maximele termice vor creşte treptat până pe 27 aprilie, de la valori medii de 19...20 de grade până la 24...25 de grade. După data de 28 aprilie, temperaturile diurne vor fi în scădere spre o medie regională în jurul a 20 de grade în ultimele zile ale intervalului de prognoză. Temperaturile minime vor avea valori ce nu vor depăşi în medie 9 grade până pe 27 aprilie, vor atinge 11...12 grade pe 28 aprilie, iar ulterior vor scădea treptat spre o medie de 9 grade în ultimele două nopţi ale intervalului de prognoză.

 

Ploile sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, se vor semnala pe 23 aprilie şi săptămâna viitoare, când acestea pot fi, în unele zile, izolat moderate cantitativ.

 

MOLDOVA

 

Temperaturile maxime vor creşte de la 15 grade pe 22 aprilie până la 25 de grade pe 27 aprilie. Apoi, aceste valori vor scădea treptat de la o zi la alta spre o medie regională în jurul a 20 de grade pe 4 şi 5 mai. Între 22 şi 26 aprilie, temperaturile minime nu vor depăşi media regională de 9 grade, fiind doar de 4...6 grade în primele două nopţi. Ele vor atinge 12 grade pe 29 aprilie şi apoi vor scădea treptat, până la o valoare de circa 10 grade pe 4 şi 5 mai. În prima săptămână vor predomina zilele lipsite de ploi, apoi probabilitatea acestora va creşte, iar în intervalul 30 aprilie - 5 mai se pot semnala descărcări electrice şi izolat averse moderate cantitativ.

 

DOBROGEA

 

Maximele temperaturii aerului vor creşte semnificativ, între 22 şi 24 aprilie, de la valori medii de 14 la 21...22 de grade. În intervalul 25 - 29 aprilie, temperaturile diurne vor oscila între 19 şi 23 de grade, iar între 30 aprilie şi 5 mai vor tinde să scadă uşor până spre 19...20 de grade. Temperaturile minime vor fi sub 10 grade în primele 3 nopţi, dar în restul intervalului de prognoză, se vor situa, în medie, între 11 şi 14 grade. Pe fondul vremii predominant frumoase, în această regiune probabilitatea de apariţie a ploilor va fi foarte mică.

 

MUNTENIA

 

Temperaturile maxime vor creşte semnificativ în primele trei zile, astfel încât se va atinge o medie în jurul a 25 grade pe 24 aprilie. În perioada 25 – 29 aprilie încălzirea va fi mai lentă, fiind de aşteptat o creştere a acestor valori cu încă 2...3 grade. Din 30 aprilie tendinţa se inversează, dar până la sfârşitul săptămânii viitoare în nici o zi nu se va coborî sub media de 21 de grade.

 

Temperaturile minime vor fi mai mici în primele 3 nopţi, când nu vor depăşi în medie 8 grade, dar în restul intervalului de prognoză se vor situa între 9 şi 13 grade. După data de 30 aprilie creşte probabilitatea de apariţie a ploilor în general slabe, mai ales sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice.

 

OLTENIA

 

Temperaturile maxime vor creşte de la o medie de 19 grade pe 22 aprilie până la 24 grade pe 24 aprilie. În perioada 23 – 29 aprilie, pe fondul unor mici variaţii de la o zi la alta, vor fi valori cuprinse între 24 şi 26 de grade. Din 30 aprilie tendinţa este de răcire treptată, dar până la sfârşitul intervalului în nici o zi nu se va coborî sub media de 21 de grade.

 

Temperaturile minime vor fi ceva mai mici până pe 26 aprilie, cu medii regionale între 7 şi 9 grade, dar în restul intervalului de prognoză acestea se vor situa între 10 şi 13 grade. Va creşte treptate probabilitatea de apariţie a ploilor slabe, mai ales sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, intre 27 şi 29 aprilie şi după data de 30 aprilie.

 

LA MUNTE

 

Temperaturile maxime vor marca o creştere de la o zi la alta până pe 27 aprilie, de la valori medii de 9 grade până la 17 grade. În intervalul 28 aprilie - 5 mai valorile termice diurne vor fi în scădere treptată spre medii de 11 grade. Temperaturile minime vor avea aceeaşi evoluţie ca şi cele maxime, adică vor creşte până pe 27 aprilie, de la valori medii nocturne de 1...2 grade până la 7 grade, iar ulterior vor fi în scădere uşoară spre medii de 5 grade în ultimele două nopţi ale intervalului de prognoză.

 

Pe fondul vremii uşor mai calde decât în mod obişnuit la sfârşit de aprilie şi început de mai, probabilitatea de apariţie locală a averselor în general slabe şi a descărcărilor electrice va fi mai ridicată pe 22 şi 23 aprilie şi din nou în cursul săptămânii viitoare.

Comentarii Facebook