Duminica 22 Decembrie

Program de muncă de 25 de ore pe săptămână. Ar trebui să muncim până la 80 de ani

 

Programul de muncă ar trebui să fie redus la 25 de ore pe săptămână, iar perioada de activitate ar trebui să fie prelungită până la 80 de ani, se arată într-un studiu.

 

Când ai 20 de ani, vrei să petreci mai mult timp cu prietenii. La 35 de ani încerci să stai cât mai mult cu familia, dar la 70 de ani simţi că ai prea mult timp şi prea puţine lucruri de făcut. 

 

Acum oamenii de ştiinţă susţin că este momentul să schimbăm un pic programul de lucru astfel încât să scurtăm timpul petrecut la birou, dar să mergem la serviciu până la o vârstă mai înaintată. 

 

Îmbătrânim din ce în ce mai mult...Copiii care acum au 10 ani ar trebui să muncească până la vârsta de 80 de ani. În schimb, ei nu vor fi supuşi unui program de lucru mai lung de 25 de ore pe săptămână, când vor ajunge adulţi”, a declarat Profesorul James W. Vaupel. 

 

”Din punct de vedere socio-economic, propunerea are sens. Important este ca noi toţi că contribuim cu un anumit volum de muncă. În secolul XX, s-a produs o redistribuire a bogăţiei. Cred că în acest secol, marea redistribuire va fi cea a orelor de muncă”, a mai adăugat Vaupel. 

 

O bătrâneţe mai sănătoasă

 

James W. Vaupel, de la Centrul de Cercetare Danish Max Planck, din Danemarca, are o experienţă vastă în acest domeniu. El consideră că deţine argumente bune care să susţină idea de a ne împărţi munca pe întreaga durată a vieţii adulte. 

 

Există dovezi puternice care demonstrează că oamenii în vârstă, care lucrează part-time, sunt mai sănătoşi decât cei stau acasă. Acest lucru se datorează faptului că munca are capacitatea de a îmbunătăţi sănătatea oamenilor. Beneficiile nu sunt doar psihologice, redate de faptul că a face parte din societate îi face pe oameni să se simt bine, dar şi fiziologice, din moment ce atunci când muncim ne folosim şi creierele şi corpurile”. 

 

Detalii pe descopera.ro

Comentarii Facebook