Duminica 22 Decembrie

Proiect de lege: UNELE mame care alăptează în public pot fi amendate

 

Organizația Salvaţi Copiii România precizează cî în Senat se află un proiect legislativ privind protecţia mamelor care alăptează în spaţiul public.

 

În procesul legislativ al Senatului României, se află, din 14 februarie, o propunere legislativă privind alăptarea în spaţii publice. Salvaţi Copiii România consideră că acest proiect de lege răspunde nevoii de protecţie a mamelor şi copiilor lor împotriva oricărei forme de discriminare ori de încălcare a dreptului la hrană al copiilor, sancţionând cu amendă evacuarea dintr-un spaţiu public a mamei şi copilului, interzicerea în orice mod a alăptării sau refuzul de a furniza servicii unei persoane pe motiv că mama îşi hrăneşte copilul la sân”, se arată într-un comunicat remis, luni, de Salvaţi Copiii.

 

Asociaţia reclamă însă faptul că proiectul asigură protecţie numai pentru mamele care alăptează copiii de până la doi ani.

 

În forma actuală, propunerea legislativă se adresează exclusiv mamelor care alăptează, în spaţii publice, copii care nu au împlinit 24 de luni (copil alăptat de până la 24 de luni), lăsând de înţeles că, în sfera de protecţie a legii, nu sunt incluse şi situaţiile când copiii depăşesc această vârstă. Pornind de la recomandarea OMS de a fi încurajată hrănirea la sân până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului şi dincolo de această vârstă. Salvaţi Copiii cere Parlamentului României eliminarea discriminării, pe criteriul vârstei copiilor, din proiectul de lege privind alăptarea în spaţii publice”, se mai arată în comunicatul Salvaţi Copiii.

Comentarii Facebook