Duminica 22 Decembrie

Proiectul de lege privind Roșia Montană a fost respins. Senatorul Ilie Sârbu: Raportul a fost trimis la Parchet

 

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu a declarat că raportul comisiei parlamentare privind Roșia Montană a fost trimis Parchetului General.

 

Pentru liniştea celor implicaţi în ceea ce a însemnat acest proiect, de când s-a aprobat, de când s-au făcut transferurile şi până astăzi, raportul a fost trimis la Parchetul General”, a spus Ilie Sârbu.

 

El a spus că este bine că s-a desecretizat proiectul Roşia Montană.

 

Vine vremea, şi după şase ani, şi după opt ani. Trece timpul, trece, dar nu trec şi dosarele penale. Măcar această satisfacţie să o avem, noi, parlamentarii, că am făcut lumină într-un caz. Nu mă refer la personae, nu ştiu care e vinovăţia unuia sau a altuia, dar Parchetul, când are în faţă un document atât de important de la Parlamentul României, nu de la o Cameră, nu cred că îşi va permite să se joace”, a mai declarat Ilie Sârbu.

 

Liniştea celor care au dat aceste semnături în mod abuziv, ilegal, a început să dispară, iar aceasta este satisfacţia parlamentarilor, care nu au pierdut timpul degeaba. (...) Cei care au fost implicaţi, părerea mea e că nu vor avea sărbători liniştite”, a continuat el.

 

Senatul a respins proiectul de lege privind Roşia Montană

Comentarii Facebook