Duminica 22 Decembrie

Protest împotriva deciziei Senatului de a-l proteja pe Gabriel Oprea: Ieșim în stradă



Un protest a fost inițiat pe rețeaua de socializare Facebook privind decizia Senatului de a nu permite continuarea urmăririi penale a fostului ministru Gabriel Oprea, în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă.

Astfel, pe Facabook a fost creată pagina ”Oprea, eşti cercetat, trebuie să fii judecat", iar câteva sute de persoane şi-au anunţat prezenţa în faţa Senatului, joi, la ora 18.00.

"Ieşim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi nu-şi mai pot cere singuri dreptatea. Poliţistul Bogdan Gigină a murit în timpul serviciului, când era antemergător pe motocicletă şi deschidea drumul coloanei oficiale organizate pentru ministrul de interne, şeful său. Un poliţist a murit, dar cel identificat de procurori ca vinovat de ucidere din culpă nu va ajunge în faţa justiţiei, din cauza celor din Senatul României, care se cred deasupra legii. Fraţilor, nu sunteţi. Nici dumnezei şi nici invincibili. De aceea, joi ieşim în stradă, chiar la voi acasă, domnilor senatori. Noi, simpli cetăţeni indignaţi venim la intrarea dinspre Senat a Parlamentului României, să-l comemorăm pe Bogdan Gigină şi să cerem dreptate. Poate aşa vă amintiţi că nu există vreo diferenţă magică între noi şi voi, că legea este aceeaşi pentru toţi şi că justiţia trebuie lăsată să-şi facă treaba", este mesajul transmis de inițiatorii protestului

Protestul va avea loc joi seara, în intervalul 18.00 - 21.00.

Senatul României a respins, luni, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă, în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină.

Comentarii Facebook