Duminica 22 Decembrie

PSD a retras sprijinul politic lui Sorin Grindeanu! Miniștrii au demisionat în masă, dar premierul NU

 

Comitetul Executiv al PSD a decis, miercuri, retragerea sprijinului politic premierului Sorin Grindeanu.

 

În jurul orei 15.00, Liviu Dragnea i-a chemat pe toti miniștrii PSD din Guvernul Grindeanu la o întâlnire la sediul grupului din Camera Deputaților, potrivit unor surse din partid. Dragnea a avut înainte o întâlnire și cu Călin Popescu Tariceanu, liderul ALDE, tot la Parlament. Până la ora 18.50, miniștrii au demisionat la cererea partidului, cu excepția a trei dintre ei, iar ALDE a votat pentru retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu. La ora 21.00, Sorin Grindeanu a plecat din ședință, grăbit, după ce colegii săi de partid au criticat Guvernul.

 

PSD a decis să-i retragă sprijinul politic prim-ministrului Sorin Grindeanu. 68 dintre social-democrați au votat în favoarea excluderii! În urma deciziei de retragere a sprijinului politic, membrii Executivului au demisionat în masă. 

 

Conform unor surse, premierul a spus că și Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze de la șefia partidului și să-și asume activitatea Guvernului, în condițiile în care anumiți miniștri din actualul Executiv au fost numiți la propunerea sa.

 

Premierul Sorin Grindeanu a plecat din ședința PSD fără a face declarații: ”Nu a existat niciun vot. Aștept decizia patidului la Guvern”, conform realitatea.net.

Comentarii Facebook