Duminica 22 Decembrie

”Războiul” dintre taximetriști și Uber devine violent: Condamnăm ferm actele de violență din ultimele zile


Conflictul dintre taximetriști și șoferii parteneri Uber au escaladat în ultina perioadă, în special la timișoara, unde a avut loc chiar și o încăierare între mai multe persoane.

Uber a condamnat incidentele și a anunțat că ”toți cei care inițiază conflicte sau dau curs provocărilor nu vor mai avea acces în aplicație”.

Condamnăm ferm actele de violență din ultimele zile, indiferent că au fost îndreptate împotriva șoferilor de taxi sau a șoferilor parteneri Uber. Am trimis un mesaj tuturor partenerilor noștri în care i-am sfătuit, în cazul în care sunt victima unor agresiuni, să apeleze imediat la 112, asigurându-i de tot sprijinul nostru. Pe de altă parte, toți cei care inițiază conflicte sau dau curs provocărilor nu vor mai avea acces în aplicație - astfel de comportamente nu își au locul în comunitatea Uber. Suntem însă îngrijorați de numărul tot mai mare de agresiuni raportate de partenerii noștri în ultimele zile, de la șicane în trafic, atacuri cu ouă, mașini avariate până la atacuri fizice. Facem apel la calm și dialog civilizat - oamenii au nevoie atât de taxi, cât și de servicii ca Uber, iar astfel de atacuri pun în pericol siguranța tuturor participanților la trafic”, au precizat oficialii Uber România într-un comunicat.

Mai multe persoane au fost audiate de poliţiştii din Timişoara, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui scandal izbucnit între mai mulţi taximetrişti şi câţiva şoferi de la Uber, care s-au bătut şi s-au urmărit în trafic, potrivit Mediafax.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, în urma scandalului dintre taximetrişti şi şoferii de la Uber, au fost audiate 15 persoane, iar 45 au fost amendate cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei. De asemenea, au fost depuse trei plângeri de către persoanele agresate, fiind deschise dosare penale pentru tulburarea liniştii publice, loviri şi alte violenţe.

Comentarii Facebook