Duminica 22 Decembrie

Reacția emoționantă a lui Florin Piersic la vestea morții lui Szobi Cseh: ”Era ca un frate pentru mine”



Plecat în vacanță, departe de România, Florin Piersic nu și-a putut stăpâni lacrimile la auzul veștii morții prietenului său Szobi Cseh.

"Sunt departe, am plecat în vacanţă. Am vorbit cu el acum 10 zile şi îmi spunea "Stai liniştit, Florine dragă, că o să fie totul bine". Îmi tremură mâna în care ţin telefonul. Când am aflat, la sute de kilometri de România unde mă aflu acum... nu puteam afla o veste mai tristă, mai tragică. Era ca un frate pentru mine. Tot ce-l durea, ce simţea, îmi spunea prima dată mie. Am avut o legătură frăţească extraordinară. Era cu un suflet şi cu o generozitate pe care rar am întâlnit-o la cineva, Îmi vine să plâng, nu îmi vine să cred. Eram atât de apropiaţi... Mi-e greu să vorbesc, pentru că îmi vine să plâng. Nu îmi vine să cred că nu o să-l mai văd pe Szobi. Fără el, eu nu puteam să filmez. Nu mai am chef de nimic ştiind că nu mă mai întâlnesc cu Szobi. Vacanţa mea s-a stricat. Era mare sufletist. Pentru mine, el a fost fratele meu, şi o să spun asta până la sfârşitul vieţii. Încă nu realizez că el nu o să mai fie. Eu nu pot să duc sicriul lui Szobi pe umeri. Nu o să rezist la asta", a spus Florin Piersic, la Antena Stars.

Cascadorul și actorul Szobi Cseh a murit vineri dimineața, la vârsta de 71 de ani. Acesta suferea de cancer osos.

Comentarii Facebook