Duminica 22 Decembrie

România amenințată cu procesul de Gabriel Resources. Vor daune de miliarde de dolari pentru proiectul Roșia Montană


Publicațiile canadiene anunță că Gabriel Resources pregătește un caz de arbitraj internaţional împotriva României, unde compania va cere despăgubiri de miliarde de dolari, după ce a încercat fără succes în ultimii 15 ani să dezvolte proiectul minier Roşia Montană.

Gabriel Resources face planuri pentru acest caz, care va fi audiat probabil la Viena în a doua jumătate a acestui an, concomitent cu oprirea activităţilor în România, pentru conservarea rezervelor financiare, scrie publicaţia, The Glode and Mail, citat de Mediafax.

Compania a anunţat că ar putea fi concediați 80% din cei 400 de angajați, în luna mai, aflați momentanîn şomaj tehnic, în cazul în care proiectul nu avansează.

Camera Deputaţilor din Parlamentul României va vota la 7 mai asupra unei legi care ar acorda statut juridic special proiectului minier, permiţând astfel pornirea acestuia, însă compania canadiană nu se aşteaptă la un vot favorabil,în mare parte din cauza opiniei publice faţă de proiectul minier şi utilizarea procesului de extracţie folosind cianură.

Pregătirile companiei pentru cazul de arbitraj indică faptul că ameninţarea este cât se poate de valabilă, scrie publicaţia canadiană, însă Gabriel Resources nu dă detalii despre strategia sa şi nu a specificat ce tratate vrea să folosească pentru a-şi susţine cazul.

"Nu putem comenta asupra niciunui aspect al vreunui caz de arbitraj internaţional pe care l-am iniţia împotriva României", a declarat Bobby Morse, purtător de cuvânt al Gabriel Resources.

Comentarii Facebook