Duminica 22 Decembrie

România va fi afectată de praful saharian, vineri şi sâmbătă

 

Un ciclon din Atlantic care a antrenat şi nisp din Sahara şi a adus precipitaţii în ultimele zile în vestul şi sud-vestul Europei s-ar putea manifesta şi în România.

 

”În ultimele zile, deasupra regiunilor de vest şi de sud-vest ale continentului a evoluat o formaţiune barică depresionară care a favorizat avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană. Deoarece în aceste regiuni s-au semnalat deja precipitaţii pe arii extinse concentraţia particulelor de praf este în scădere. În zilele de 4 şi 5 aprilie concentraţii foarte reduse de praf saharian se pot înregistra şi deasupra României, în condiţiile în care ţara noastră se va afla la extremitatea acestei formaţiuni barice depresionare”, conform unui comunicat de presă al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

 

Directorul executiv al ANM Florinela Georgescu a declarat că ciclonul din Atlantic s-a abătut și asupra Europei de Vest şi, în rotirea sa, în sensul invers acelor de ceasornic, a antrenat şi praf din Sahara.

 

În Marea Britanie, unde apa s-a amestecat, pe lângă praf, şi cu smogul din aer, mizeria depusă a fost foarte vizibilă. Fenomenul s-a înregistrat şi în Franţa şi Italia, a mai spus directorul executiv al ANM.

 

Pentru că a plouat, concentraţia de praf din aer a scăzut, iar dacă ciclonul se va manifesta şi în România, aflată la extremitatea formaţiunii, efectele nu vor fi în niciun caz atât de vizibile ca în vestul Europei.

 

În cel mai rău caz, se va ajunge la murdărirea maşinilor şi geamurilor locuinţelor.

Comentarii Facebook