Miercuri 18 Decembrie

S-a născut cu o mână şi un sân lipite de spate


O fetiţă din China, de 11 ani, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale aparte. Acesteea i-a fost îndepărtată o malformaţie extrem de rară: o mână şi un sân crescute pe spate.

Malformaţia de care suferea fetiţa se numeşte embrion în embrion, şi afectează o naştere din cinci milioane. Unul dintre embrioni nu s-a mai putu dezvolta independent în timpul sarcinii şi a fost incorporat în corpul celui de-al doilea. Acest lucru nu înseamnă decât că fata a avut în stadiul embrionar încă un frate sau o soră geamănă care a devenit apoi o structură de tip parazit în organismul fetei, potrivit Realitatea.

Drept rezultat, pe spatele fetei au crescut o mână cu două degete şi un sân, acestea reprezentând rămăşişe ale geamănului nenăscut. Aceasta mai suferea de încă o malformaţie, la coloană, măduva spinării fiindu-i bifurcată.

Un medic din China, profesorul Baogan Peng, a riscat şi a operat-o pe fetiţă, reuşind separarea de rămăşiţele geamănului, deşi radiografiile nu erau concludente.



Comentarii Facebook