Duminica 22 Decembrie

Salvator înecat la Mangalia. Victima salvată a dispărut odată ajunsă la mal, fără niciun gest

 

Un turist a sărit în mare la Mangalia ca să salveze o femeie. Intrase în apă cu fiica de numai câţiva ani, deşi era steag roșu și înotul era interzis. Femeia și fetița au fost salvate, dar salvatorul nu a mai ieşit la mal.

 

Bărbatul, care era în concediu cu soţia şi copilul, a fost luat de valuri puternice, deşi salvamarii reuşiseră să ajungă la el. Scafandrii au pornit în cautarea lui, însă misiunea lor s-a dovedit extrem de dificilă. Iar femeia salvată, când a ajuns la mal, în siguranţă, s-a făcut nevăzută.

 

Bărbatul dispărut miercuri în mare, la Mangalia, a fost găsit mort, în această dimineaţă la ora 5:00.

 

Şaisprezece oameni au sărit în apă, în ajutor, după ce o femeie a nesocotit pericolul şi a intrat în marea furioasă la Mangalia, cu tot cu fiica ei de numai câţiva ani. Cele două au ajuns tefere la mal, însă un turist care era în concediu cu soţia şi copilul a fost luat de valuri. Bărbatul se repezise să le salveze, iar când să fie dus şi el pe mal, nu a mai avut putere să se ţină de salvamar şi a fost târât de curenţi în larg. Pe urmele lui au pornit scafandrii, care nu au însă nicio veste pentru familia lui. După opt ore de căutări, operațiunile au fost oprite după 7 seara, dar scafandrii vor reveni la 9 dimineaţa să le reia.

 

Alerta s-a dat puţin după ora 9:00 pe plaja de la Mangalia: o mamă a intrat cu fetiţa ei în vârstă de şapte ani în apă fără să ţină cont că marea este furioasă şi înotul interzis. Înainte să intervină salvamarii, doi turişti au sărit imediat în valurile agitate să le aducă la mal. Unul dintre ei nu a putut fi însă salvat, potrivit Digi 24.

 

„Unul dintre bărbaţi s-a ţinut de tubul meu, i-am spus nu da drumul la tub sub nicio formă, te ţii strâns de el, eu eram cu caiacul şi vâsleam şi a venit un val foarte puternic, m-a adus 30 de metri de geamandură şi el a scăpat tubul”, a povestit Andrei Joița, salvamar.

 

Când s-a văzut în siguranţă, femeia care intrase cu copilul în marea periculoasă a dispărut. În urma ei, scanfandrii de la Situaţii de Urgenţă au continuat să îl caute pe unul dintre bărbaţii care a înfruntat primejdia ca să o salveze.

 

Șase scafandri de ISU Dobrogea au continuat căutările, însă misiunea lor a fost extrem de dificilă pentru că marea era agitată, valurile aveau peste 2 metri înălţime şi curenţii erau foarte puternici.

 

Drama la care au fost martori nu i-a impresionat pe toţi turiştii. Mulţi au continuat să ignore pericolul anunţat de steagul roşu şi au vrut neapărat să se joace cu valurile mari.

Comentarii Facebook