Duminica 22 Decembrie

Sanitas va declanșa greva generală în sistemul sanitar

 

Grevă de avertisment în sănătate va avea loc în 7 mai, iar greva generală pe 11 mai, a anunţat Sanitas.

 

Noi am înaintat propunerile noastre şi considerăm în continuare că fără modificarea Legii nu merge să stingem conflictul. Pare că a înţeles, doamna ministru, dar decizia este la nivel de Guvern, nu poate dumneaei să modifice singura Legea. Dânsa a făcut propunerile către premier şi aşteptăm semnale dacă se poate sau nu se poate”, a precizat Iulian Pope, prim-vicepreşedintele federaţiei Sanitas, la finalul discuţiilor cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

 

Întrebat care au fost propunerile managerilor de spital în cadrul discuţiilor cu ministrul Sănătăţii, Pope a precizat că sunt aproximativ aceleaşi cu cele ale sindicaliştilor Sanitas.

 

În continuare, eliminarea din procentul de 30% pentru gardă şi pentru sâmbătă, duminică şi sărbători legale rămâne principalul obiectiv al Federaţiei Sanitas şi înţeleg că şi managerii au considerat acest lucru important. Vom mai avea discuţii probabil şi mâine (joi n.r.) după întâlnirea de la Guvern cu ministrul Sănătăţii. Discuţiile continuă, dar pe de altă parte calendarul nostru de proteste rămâne nemodificat, nu suspendăm, nu anulăm, nu facem nimic. Am strâns deja peste 40.000 de semnături şi chiar astăzi aşteptăm să mai sosească tabele cu semnături”, a adăugat liderul Sanitas.

 

Sindicaliştii din sănătate au organizat joi, 26 aprilie, un miting în faţa Guvernului, care va fi urmat de o grevă de avertisment pe 7 mai, iar în data de 11 mai va urma greva generală.

 

Principalele revendicări ale Federaţiei SANITAS vizează modificarea legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pe ordonator principal de credite, care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi negocierea şi semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.

Comentarii Facebook