Un grup de 40 de ”țigani” români a pus pe jar o comunitate de 7.000 de oameni din micul orășel California, Pennsylvania, situat lângă oraşul industrial Pittsburgh.

Romii și-au închiriat acolo locuințe, în cadrul programului de imigraţie american care le oferă acestora o alternativă la a sta în detenţie, până li se clarifică solicitările de azil politic. ”Am plecat din ţară nu pentru că suntem săraci. Am plecat din cauza rasismului şi vrem azil politic”, spune unul dintre romii români. Unii californieni încearcă să-i integreze în comunitatea lor, însă mulţi alţii au dat în clocot şi cer socoteală autorităţilor locale: aceşti romi, oricât de refugiaţi din calea ”persecuţiei” din România ar fi, fac mizerie pe străzi, fac scandal, taie găini pe stradă şi îşi lasă copiii să-şi facă nevoile pe unde apucă. Cel mai mult însă îi roade pe californieni o întrebare: cum de au ales cei 40 de „ţigani”, aşa cum îşi spun ei, tocmai orăşelul lor? Mai ales că încă vreo 100 se pregătesc să vină tot aici. Răspunsul pare rupt dintr-un film de Emir Kusturica. Întreaga poveste este relatată de publicaţia americană Pittsburgh Post-Gazette, citată de gândul.info.

Românii respectivi, care îşi spun ”ţigani”, zic că au venit în SUA ca să scape de persecuţia de la Bucureşti, au cerut azil politic, au fost preluaţi de Agenţia americană de Imigrări şi Vamă şi au fost eliberaţi în cadrul unui program guvernamental care oferă alternativa la detenţie – cei care cer azil politic pot să îşi închirieze locuinţe oriunde vor ei în SUA, până li se clarifică din punct de vedere legal statutul de refugiat în America.

Ali George, un rom bucureştean de 24 de ani, a explicat pentru publicaţia americană că au venit în orăşelul California atraşi, ca tot omul, de un loc ieftin şi prietenos în care să trăiască şi că cei mai mulţi din grupul lor sunt rude sau se cunosc din Bucureşti.

”Am plecat din ţara noastră nu pentru că suntem săraci. Am plecat din cauza rasismului şi vrem azil politic”, spune unul dintre prietenii lui George.

Cu toate acestea, romii care au închiriat cu toţii apartamente de la acelaşi agent imobiliar, Vito Dentino, au ajuns să fie în conflict cu toţi cei aproximativ 7.000 de californieni. Mulţi dintre localnici sunt furioşi şi spun că nou-veniţii aruncă gunoaiele pe stradă, îşi parchează maşinile în curţi, nu respectă regulile de circulaţie, fac scandal la piaţă. Alţii zic chiar că i-au văzut tăind găini pe stradă şi lăsându-şi copiii să-şi facă nevoile pe unde apucă, pe străzi.

”Suntem un oraş foarte divers, suntem foarte deschişi, dar ei nu asimilează legile noastre. Noi înţelegem că ei sunt imigranţi, dar nu vorbim de acelaşi scenariu ca în cazul bunicilor noştri, care nu au venit aici să facă haos”, spune Pam Duricic, 59 de ani, care a locuit toată viaţa în California, Pennsylvania.

Autorităţile recunosc că nu au avut cazuri de violenţă sau agresiuni din partea romilor, iar în cazul micilor abateri de la lege, aceştia au venit şi şi-au plătit amenzile.

Agentul imobiliar Vito Dentino a declarat că: ”Ei îşi zic ţigani. Aruncă gunoiul prin curţi, dar am vorbit cu ei şi l-au curăţat. Cred că lumea de pe aici exagerează”, spune Vito Dentino.

”Charleroi nu s-a ales cu ei. Brownsville nu s-a ales cu ei. Cum au ajuns aici? Aici nu e însorita Californie. Asta e California, Pennsylvania. Suntem un oraş mic. Cum a ajuns guvernul federal să ştie de noi? Există Pittsburgh, e un oraş mare. Există Maryland, există Ohio, există West Virginia. Cine a aruncat cu săgeata în hartă şi a nimerit California, Pennsylvania?”, se întreabă unul dintre localnici.

Un oficial al Agenţiei de Imigrări lămureşte problema, pentru Pittsburgh Post-Gazette: ”Imigranţii eliberaţi în cadrul programului alternativ la detenţie decid singuri unde să locuiască. Oficialul a confirmat că există membri ai acestui program de imigraţie care locuiesc în California, dar a spus că nu poate confirma de unde provin şi dacă toţi cei de acolo sunt parte a acestui program destinat refugiaţilor”.

Explicaţia oficială nu este satisfăcătoare, însă cea neoficială este suculentă. Cea mai mare creştere a numărului de romi români sosiţi în California a avut loc în ultimele două săptămâni, după ce un tânăr înrudit cu câţiva romi stabiliţi deja aici ar fi murit într-un accident la Bucureşti. Pentru că nu puteau să revină în România, din cauza statutului de refugiat, peste 100 de romi din toată America au venit în micuţa Californie, la pomana şi doliul ţinut de cunoscuţii şi rudele lor venite deja aici.

Unul dintre cei sosiţi la pomană este un român de 36 de ani, venit cu soţia şi cei doi copii din Baltimore. El susţine că toate rudele celui decedat vor pleca din orăşel în următoarele zile. ”Oamenii de aici au fost buni cu noi. Noi le spunem Hello, good morning, ei ne răspund la fel”, explică romul, într-o engleză stricată, pentru jurnaliştii americani.

Romii au brăţări de supraveghere şi ar putea sta în SUA cel puţin până în 2019.

Statutul noilor veniţi în California nu este nici de imigranţi, nici de refugiaţi, ci intră în categoria solicitanţilor de azil şi sunt protejaţi de legea americană, cât timp instanţele le decid soarta.

Ei cer azil politic la unul dintre punctele de intrare în SUA şi sunt preluaţi de Agenţia de Imigrări şi Vamă, apoi sunt eliberaţi în cadrul programului denumit ”Alternativa la detenţie”. Ei poartă brăţări de supraveghere la glezne, pentru ca autorităţile să ştie unde se află, şi pot locui unde vor. Nu toată lumea însă beneficiază de acest program alternativ, unii solicitanţi de azil fiind ţinuţi în centre de detenţie.

De obicei , procesele pentru solicitanţii de azil din detenţie durează între 4 şi 6 luni în primă instanţă, apoi urmează faza de apel, dacă este cazul. Pentru cei care locuiesc liberi în cadrul programului alternativ, aşa cum sunt şi romii ajunşi în California, procesul de clarificare a statutului lor durează mai mult. Unii dintre ei au procese în instanţă abia în 2019, a explicat un avocat specializat pentru Pittsburgh Post-Gazette.

Nu toți locuitorii au probleme cu țiganii noștri: 

”Eu nu am avut probleme cu ei. Îi salut... Este o comunitate. Hai să fim oameni. Nu este un proces rapid”, spune Lisa Buday, de 50 de ani.

”Am stat cu ei pe prispă şi am mâncat şi am învăţat câteva cuvinte. Şi a fost extraordinar”, povesteşte încântată Charlene Redmond, 28 de ani, care s-a întâlnit cu câţiva băieţi din comunitatea romilor, care au invitat-o la masă la ei acasă.

”Când au venit, am zis oau, stai aşa. Când ajungi însă să-i cunoşti, nu mai e nicio problemă”, spune un vânzător de la magazinul local, amintindu-şi că romii români tot ieşeau pe uşa din spate a magazinului, pe care scria mare ”ieşire de urgenţă”, dar că după ce s-a montat o plăcuţă în limba romani, niciunul dintre ei nu a mai folosit uşa respectivă.