Duminica 22 Decembrie

Scenariu desprins din filme într-o cursă de la Wizz Air din România



Un incident ce pare desprins din filme a avut loc în timpul unei curse Wizz Air de la Valencia la București. O femeie a născut un băiețel chiar la bordul avionului, imediat după ce acesta a aterizat în România.

Femeia a solicitat asistenţă din partea echipajului cu doar câteva minute înainte de aterizarea pe Aeroportul Otopeni. În cursul aterizării şi rulării pe pistă, pasagera a primit asistenţă, pe locuri situate în partea din spate a avionului, din partea unui membru al echipajului şi unui medic care se afla la bord, a precizat Wizz Air, potrivit WowBiz.ro.

Potrivit companiei aeriene, femeia și nou-născutul au fost preluați de o ambulanță și dusi la spital. Compania nu a precizat naţionalitatea sau vârsta pasagerei.

"Deşi această mamă şi nou-născutul par că sunt bine, le îndemnăm pe femeile însărcinate să nu îşi asume riscuri şi să nu îşi ascundă sarcina", se arată în comunicatul companiei aeriene.

Comentarii Facebook