Ștefan Moșanu este un tânăr român care a lasat o scrisoare care s-a viralizat și în care spune Adio României, birocrației și taxelor uriașe. 

”Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau să ne despărţim. Eşti o ţară minunată şi sunt convins că într-o zi vei face un alt cetăţean foarte fericit. (...)

Mai ţii minte când eram student şi mi-am făcut prima firmă? Facturasem şase milioane de lei vechi. Prima mea factură, scrisă pe genunchi la un client care se amuza uitându-se la mine cum încerc să calculez TVA. În două săptămâni mi-ai trimis Garda Financiară care m-a amendat cu 50 de milioane de lei vechi pentru că nu trecusem numărul contractului pe factură. Le-am spus celor de la Gardă că nu am, că abia am facturat şase milioane. Mi-au spus că lasă, ai părinţi, rude, eşti tânăr. (...)

Dar când am hotărât să îmi declar dragostea pentru tine şi să cumpăr cu munca mea o bucată din tine? Când am făcut primul credit să iau un teren, să fac o casă unde să muncesc pentru a prospera ca parte din tine şi unde să mor pentru a mă întoarce în pământul tău. Mai ţii minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus că nu e problema lor că sunt greşite planurile şi că un sfert din teren e în şosea. Pierderea mea, ofranda ta.

Ştii tu oare câte zile am pierdut în templele tale cu ghişee? Am învăţat în ele umilinţa în toate declinările ei şi tot nu am fost demn de tine, tot arogant am rămas.

Ştii tu oare că mi-am petrecut peste 5.000 de ore conducând? Ştii tu că era să mor într-un accident? Şi toate pentru că nu poţi construi drumuri şi căi ferate, ştii doar să le desenezi ca un retardat pe şerveţele.

Am muncit cu bucuria şi energia pe care numai tinereţea ţi le dau, şi pentru că am avut cap şi mâini dibace am produs cât pentru a hrăni cei 121 de fii ai tăi ce mi-au fost angajaţi în anii ăştia. Şi din banii pe care i-am făcut vânzând roadele muncii mele ţi-am pus lunar pe masă o parte frumuşică. I-ai luat de fiecare dată fără măcar să zâmbeşti. (...)

Nu am fost demn nici de oamenii tăi. Oricât am muncit, abia am reuşit să acopăr ţepele pe care mi le-au dat. Pentru că ţi-ai învăţat oamenii ca atunci când sunt furnizori să nu livreze, ca atunci când sunt clienţi să nu plătească, ca atunci când le împrumuţi bani să nu îţi mai răspundă. Şi eu nu pot munci pe cât fură ceilalţi.

Tot ce ţi-am cerut a fost să mă laşi să muncesc şi aş fi împărţit cu tine roadele cu bucurie. (...) Cred că vei muri bătrână şi singură. Cei care te-au iubit şi pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor pleca, iar cei care doar te-au folosit se vor muta la alta când nu vei mai putea să le oferi nimic. Şi mai cred că îţi meriţi soarta".