Duminica 22 Decembrie

Se scumpește rovignieta! Ce explicații oferă Ministerul Transporturilor

 

Ministerul Transporturilor precizează că rogivnieta pentru mașinile de transport marfă de peste 3,5 tone va fi scumpită pentru a se armoniza cu standardul european. 

 

Măsura se adresează doar transportatorilor rutieri de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi trebuie aplicată pentru a respecta Directiva europeană 1999/62/CE. Aceasta trebuia transpusă în legislaţia naţională încă de la 1 martie 2014. Termenul nu mai poate fi amânat pentru că există riscul deschiderii procedurii de infrigement împotriva României”, arată Ministerul Transporturilor.

 

Normativele europene prevăd că tariful zilnic, fix şi unic, pentru toate categoriile de vehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, este de 12 euro. ”Odată cu transpunerea tarifului zilnic s-au recalculat tarifele cu valabilitate pentru perioade de 7 zile, 30 zile, 90 zile şi 12 luni, astfel încât să fie respectate proporţiile prevăzute în Directivă”, mai arată ministerul.

 

Transpunerea acestor normative nu modifică tarifele pentru categoriile de vehicule, A, B, G şi H (destinate în principal transportului de pasageri).

 

Prin proiectul propus de MT s-a încercat ca impactul să fie minim asupra operatorilor de transport, astfel ca tariful anual pentru categoria F de vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 12 tone şi mai mult de 4 axe să rămână la valoarea de 1.210 euro. A fost menţinut şi tariful anual pentru categoria E de vehicule, care rămâne la suma de 720 de euro”, precizează instituţia.

 

Pe de altă parte, ”în urma recalculării, tariful anual pentru categoria C de vehicule va ajunge la 600 de euro, mai mare cu 280 de euro, faţă de tariful actual. Pentru tariful anual de la categoria de vehicule D, s-a calculat o valoare de 660 de euro, care reprezintă media între tarifele adiacente, de la categoria C şi categoria E. Rezultă astfel o creştere a acestui tarif anual cu 100 de euro”, se menţionează în comunicat.

Comentarii Facebook