Duminica 22 Decembrie

Șefa DNA răspunde tăios acuzelor ministrului Justiției: Motivele invocate sunt nereale



Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a venit, marți, în fața comisiei CSM pentru a-și expune pledoaria privind cererea de revocare a sa din funcție, înaintată de ministrul Justițiției.

Kovesi susține că otivele cererii de revocare sunt nereale, nedovedite și netemeinice.

"Aceste motive invocate sunt nereale, nedovedite în niciun fel, netemeinice, iar unele sunt simple susţineri care nu confirmă nimic din realitate. Pentru unele afirmaţii nu există niciun fel de probă", a precizat Kovesi în faţa Secţiei pentru Procurori, onfomr Mediafax.

Kovesi a precizat că DNA a avut în 2016 cele mai bune rezultate de la înfiinţare până în prezent.

"Raportul scris al ministrului justiţiei aplică retroactiv efectele unor decizii ale CCR (..) Reproşează unui magistrat că nu a prevăzut că urmeaza o astfel de decizie. Ca şi când eu trebuia să ştiu că va fi declarat un conflict constituţional", a completat şefa DNA.

De asemenenea, referitor la refuzul de a se prezenta la comisia parlamentară de anchetă, Kovesi a precizat că a răspuns în scris forului, menţionând că nu putea să prevadă decizia CCR care a stabilit că este un conflict de natură constituţională.

"Ce ne facem cu magistraţii care, zilnic, aplică dispoziţiile din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală şi văd că CCR decide că acele articole sunt neconstituţionale? O să sancţionăm toţi magistraţii că nu au prevăzut la momentul la care au aplicat acele articole?", a spus Kovesi.

Kovesi: CSM a decis că tocmai ministrul Justiţiei este cel care şi-a depăşit competenţa

Procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, a arătat, marţi, în cadrul răspunsurilor la motivele de revocare prezentate de ministrul Justiţiei, că plenul CSM a stabilit că tocmai Tudorel Toader este cel care şi-a depăşit competenţa.

"Declaraţiile pe care ministrul Justiţiei referitor la acest dosar cunoscut publicului (dosarul Belina - n.r.), în 26 septembrie am sesizat CSM şi am considerat că, prin declaraţiile prin care ministrul Justiţiei le-a făcut, a fost în măsură să afecteze independenţa sistemului judiciar. CSM a decis că tocmai ministrul Justiţiei este cel care şi-a depăsit competenţa. Este vorba despre decizia numarul 172 din 2017", a declarat procurorul-şef DNA, în cadrul şedinţei Secţiei pentru Procurori.

Comentarii Facebook