Tânără de 20 de ani moartă după o banală răceală

 

O tânără în vârstă de 20 de ani a murit marți din cauza unei banale răceli. 

 

Prietenii fetei din Cobadin, județul Constanța, spun că aceasta a fost săptămâna trecută la o petrecere, unde a mâncat o felie de tort și s-a simțit rău. La spital, medicii au diagnosticat-o cu enterocolită.

 

După șapte zile de spitalizare, starea ei s-a agravat, fiind intubată deoarece nu mai putea să respire.

 

În urma celor întâmplate și cu toate eforturile depuse de către cadrele medicale, din nefericire, tânăra a făcut stop cardio- respirator. Potrivit ziuaconstanta.ro, se pare că unul dintre plămâni a fost foarte afectat, cel mai probabil de la o răceală.

 

Prietenii acesteia au postat sute de mesaje pe o rețea de socializare unde își manifestă tristețea față pierderea fetei.

 

”Nu îmi vine să cred, așa ceva nu se poate. Dumnezeu să fie în grija ta acolo unde ești, noi toți suntem alături de tine”.

 

”Mă doare sufletul”.

 

”E o glumă? Nu pot să credddd”.

 

”Ai fost un suflet bun și mare pe pământ care a avut puterea să lupte din greu cu viaţa asta cruntă! Un exemplu pentru noi toţi! Acum Dumnezeu a avut nevoie de tine să veghezi asupra celor dragi. Nu te vom uita niciodată şi mereu vei fi in inimile noastre. Dumnezeu să te odihnească in pace, ingeraşule!”, au scris oamenii pe Facebook.

Comentarii Facebook