Duminica 22 Decembrie

Top 5 secrete de frumusețe ale japonezelor


Femeile din Japonia sunt recunoscute în toată lumea pentru frumusețea lor și pentru tinerețea lor veșnică, dar acestea nu vin de la sine, fiind nevoie de adevărate ritualuri de înfrumusețare și menținere a organismului mereu tânăr.

Iată care sunt cele mai bine păstrate secrete de frumusețe din Japonia:

Baia este un ritual

Pentru japoneze, baia este un adevărat ritual. Ele nu fac baie în cinci minute, așa cum cele mai multe dintre noi procedăm. Japonezele se relaxează, după o zi grea, în cadă. Pentru ele, baia este cel mai bun tratament anti-stres. Mai mult, înainte de baie fac un duș. Abia după duș se scufundă într-o cadă plină de uleiuri aromate si petale de flori. Un alt truc folosit de nipone este exfolierea. Ele își fac un peeling uscat cu o mănușă specială (făcută dintr-o sfoară subțiră) sau cu papaya. Astfel, îndepărtează stratul de celule moarte, lăsând pielea catifelată.

Dietă simplă

Potrivit unor studii, Japonia este țara cu cea mai ridicată speranță de viață. Un japonez trăiește, în medie, 85 de ani. Unde mai pui că, este țara cu cea mai scăzută rată a obezității. Cum reușesc acest lucru? Foarte simplu: cu ajutorul unei diete bazată pe pește și orez. Japonezele mănâncă mult pește, orez, legume, fructe, soia. De asemenea, ceaiul verde, renumit pentru cantitatea mare de antioxidanți pe care o conține, nu lipsește din dieta zilnică.

Nici o zi fără masaj

În acea parte de lume, masajul este la el acasă. Și fie că vorbim de demachiere, hidratare, exfoliere sau relaxare, japonezele folosesc un anumit tip de masaj pentru fiecare pas de îngrijire. Masajul face parte din cultura lor.

Citește mai departe pe Eva.ro

Comentarii Facebook