Duminica 22 Decembrie

Udrea dă vina pe Ponta pentru eșecul României la Eurovision: le-a purtat ghinion



Elena Udrea dă vina pe Victor Ponta pentru eșecul reprezentanților României la Eurovision 2014, spunând că acesta nu ar mai trebui să meargă să susțină concurenții.

Înaintea dezbaterii cu tema “Continuarea reformei statului pe domeniile educație, sănătate și Administrație publică”, organizată, duminică, de Fundația Mișcarea Populară, la Timișoara, Elena Udrea a declarat presei că premierul Victor Ponta a purtat ghinion echipei României la Eurovision, potrivit MEDIAFAX.

Am fost impresionată de rezultatele acestei competiții, am crezut că vom câștiga, așa cum se și știa că avem foarte mari șanse să câștigăm această competiție cu Paula Seling, eram favoriți, dar a reușit domnul Victor Ponta să se ducă acolo și să poarte ghinion echipei noastre. Îi recomand să nu se mai ducă să facă atâta rău concurenților care reprezintă România în afară. Și echipa de rugby a pierdut competiția când s-a dus domnul Victor Ponta acolo și mai ales îi recomand să nu mai facă astfel de escapade pe banii statului. I-am cerut azi-dimineață să ne spună pe ce bani s-a dus la Copenhaga, în loc să ne răspundă cu ce bani s-a dus acolo să o vadă pe femeia cu barbă câștigând competiția, înțeleg că a mai scos un așa-zis raport al Corpului de Control”, a declarat Elena Udrea.

Comentarii Facebook