Duminica 22 Decembrie

Un bărbat a vrut să își dea foc în văzul lumii pentru că nu a primit banii de la Bingo FOTO


Un bărbat s-a înarmat cu o canistra de benzină și o brichetă, amenințând că își va da foc în mijlocul municipiului Bistrița. Acesta susținecă acum doi ani de zile a câștigat un premiu la o emisiune televizată de bingo, însă nu și-a primit banii.

Barbatul spune ca totul a inceput acum doi ani de zile, cand ar fi castigat la Bingo 85000 lei, la o emisiune transmisa in direct la televizor, dar nu a primit acei bani nici pana astazi. Acesta s-a bazat ca va primi banii si a luat un imprumut de la banca de 60 000 de lei, incepand lucrarile la o casa. Suparat ca nici pana astazi nu si-a primit premiu, in fata a zeci de curiosi, a amenintat ca isi da foc, informează dejeanul.ro.

Polițiștii nu au reușit să îl convingă pe bărbat să renunțe asa că l-au imobilizat, apoi acesta a fost preluat de SMURD și transportat la spital.

Bărbatul a venit tocmai din Timișoara, iar acum banca îl amenință că îi va lua casa.

 

Comentarii Facebook