Duminica 22 Decembrie

Un cuplu din Norvegia a lăsat un cerşetor român în casa timp de o luna, pe durata concediului. Ce au găsit la întoarcere i-a uimit

 

Ioan Bandac, un cerşetor român, a impresionat Norvegia după ce un cuplu i-a lăsat cheile locuinţei lor, pentru a se îngriji de casă.

 

Timp de o lună, cuplul de norvegieni a călătorit prin America Latină şi i-au lăsat românului cheile de la casă. La întoarcere, aceştia au găsit o locuinţă mai curată decât la plecare, iar bărbatul le cumpărase, din banii câştigaţi pe stradă, un covoraş pentru baie, decoraţiuni de Crăciun şi câteva ghivece de flori, potrivit presei norvegiene.

 

Deşi apropiaţii lor au încercat să le explice în ce pericol se pun încredinţându-i străinului care nici nu le vorbeşte limba locuinţa şi toate bunurile din ea, aceştia au vrut să facă un gest frumos de sărbători şi l-au lăsat pe Bandac să stea în casa lor în luna decembrie. Problema comunicării a fost rezolvată printr-o aplicaţie de traducere de pe un telefon mobil, scrie Gândul.info

 

Povestea lui Ioan Bandac, bărbatul de 51 de ani care cerşeşte în oraşul norvegian Tromso pentru a plăti educaţia celor doi fii ai săi din România, i-a impresionat pe cei doi tineri.

 

Ei au vrut să facă un gest frumos de sărbători, aşa că au lăsat cheile casei unui cerşetor cu care nici măcar nu vorbesc aceeaşi limbă. Românul a comunicat cu norvegienii printr-o aplicaţie de traducere de pe telefonul mobil. Alexa a declarat emoţionată că ”acest om nu are nimic, dar totuşi dăruieşte atât de mult!”. La rândul său, Knut a spus că este o lecţie de viaţă. Bătrânul a petrecut aproape o lună în apartamentul norvegienilor, în timp ce aceştia au mers în Venezuela, ţara de origine a tinerei Alexa Belandria.

 

Visez cu ochii deschişi! Numai ale mele, gratis toate! Extraordinar!”, a declarat Ioan Bandac. I-au lăsat frigiderul plin şi cheile de la casă, l-au învăţat să folosească maşina de spălat şi televizorul, după care au plecat. În lipsa lor, cerşetorul român a făcut curat şi le-a cumpărat câteva mici atenţii. 

 

Românul a murit în 2014 şi a fost îngropat în ţara natală după ce mai mulţi norvegieni au donat bani pentru ca trupul acestuia să poată fi adus în ţară.

Comentarii Facebook