Un deputat vrea să scoată Religia din programa școlară obligatorie. Vezi ce materie ar putea să-i ia locul
Deputatul Remus Cernea a propus scoaterea Religiei din lista de materii obligatorii, transformând-o într-una facultativă, pe care elevii o vor învăța doar în cazul în care părinții solicită acest lucru în scris.
În locul acestei materii, Cernea propune introducerea Eticii în programa școlară obligatorie.
Remus Cernea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că a realizat un proiect de lege ărivind modificarea articolului 18 din Legea Educaţiei Naţionale numărul 1/2011, care se referă la studiul Religiei.
"Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ disciplina Etică drept disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Programa disciplinei Etică va consta îndeosebi în prezentarea principalelor doctrine şi valori morale de inspiraţie filosofică, ştiinţifică ori religioasă ale umanităţii, conform puterii de înţelegere a elevilor specifice fiecărei perioade de şcolarizare. Scopul disciplinei Etică este de a cultiva spiritul critic, raţionalitatea şi empatia în măsură să dezvolte un aparat critic de judecată morală propriu fiecărui elev", a declarat Remus Cernea, potrivit Mediafax.
Politicianul a precizat că elevii vor putea studia Religia în continuare, însă doar ca materie facultativă şi numai la solicitarea scrisă a părinţilor, ori a elevilor care au împlinit vârsta de 16 ani.
"Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de Religie, ca disciplină facultativă, conform confesiunii proprii, la solicitarea scrisă a părinţilor ori a acelora dintre elevi care au împlinit vârsta de 16 ani. Nimeni nu poate fi obligat să asiste la orele facultative de religie împotriva voinţei sale ori fără a exista o cerere expresă", a explicat deputatul Cernea.
Deputatul a subliniat că la Religie nu vor fi acordate note, ci doar calificative, care nu vor fi luate în considerare la media generală.
7 Comentarii
Doar Religia Creștin Ortodox Este Adevărată, Nu Alte Religii, Oamenii Și Copiii Trebuie Să Aibe Fapte Bune, Și Să Ajute Și Salveze Oameni Și Copii, Și Să Fie De Partea Binelui, Și Cu Binele, I-ar Răsplata Este O Stare De Bine Care Poate Fi Oricând Asupra Ta, Într-un Cuvânt, Ar Fi: Blândețe.
Faptele Bune Sunt Foarte Importante, Și Tot… Citeste mai departe
Cea Mai Bună Religie Din Lume Este Creștin Ortodox:
https://youtube.com/@cristiancrestinortodox?si=eRyaMi_02wXt_pZ4
https://youtube.com/@cuvinteduhovnicestiortodoxia?si=AlrtrTHISmrPJb23
https://youtube.com/@cuvantortodox-sfintiiparinti?si=B1O1l0XkfUWqdpix
https://youtube.com/@artacrestinaveche4178?si=B3bRF99w2PjzzOuw… Citeste mai departe
Votați Petiția Împotriva Canonizării Arsenie Boca:
https://youtu.be/cxJG1TuTukw?si=bpaYKrnSUwt-H8QL
https://www.petitieonline.com/anticanonizarearsenieboca
https://www.youtube.com/live/y9oAjmCzOLg?si=UPMycnQUli0TP9Qa
Puteți Suna La Numărul De Telefon, Al Creatorului Petiției Împotriva Canonizării… Citeste mai departe
o idee excelenta, propusa, din nou, foarte-foarte prost de catre remus cernea. o sa ajunga executata la televizor de catre politicienii populisti
@radu: Doar Religia Creștin Ortodox Este Adevărată, Nu Alte Religii, Oamenii Și Copiii Trebuie Să Aibe Fapte Bune, Și Să Ajute Și Salveze Oameni Și Copii, Și Să Fie De Partea Binelui, Și Cu Binele, I-ar Răsplata Este O Stare De Bine Care Poate Fi Oricând Asupra Ta, Într-un Cuvânt, Ar Fi: Blândețe.
Faptele Bune Sunt Foarte Importante,… Citeste mai departe
Un proiect foarte bun....eu in clasa 12 aveam religie cu o nebuna la Edmond Nicolau si acea "profesoara" ne puteam vineri al 8 sa mergem la super ora de religie sa ne bata capul cu tot felul de prostii...era sa raman corigent pt ca i-am zis ca sunt ateu ... asa ca..Primul proiect bun a domnului Cernea
@Io: Doar Religia Creștin Ortodox Este Adevărată, Nu Alte Religii, Oamenii Și Copiii Trebuie Să Aibe Fapte Bune, Și Să Ajute Și Salveze Oameni Și Copii, Și Să Fie De Partea Binelui, Și Cu Binele, I-ar Răsplata Este O Stare De Bine Care Poate Fi Oricând Asupra Ta, Într-un Cuvânt, Ar Fi: Blândețe.
Faptele Bune Sunt Foarte Importante, Și… Citeste mai departe