Duminica 22 Decembrie

Un nou caz scandalos! Un celebru regizor, nominalizat la Oscar, acuzat de 38 de femei de hărțuire sexuală



Cunoscutul regizor de la Hollywood, James Toback, este în toiul unui scandal mediatic după ce 38 de femei l-au acuzat de hărțuire sexuală.

Toback avea obiceiul să își ”racoleze” victimele chiar de pe stradă, de la coadă la bancă sau de la magazin. Acesta se prezenta drept un regizor faimos, iar dacă femeile nu îi cunoșteau filmele, se lăuda cu prietenia cu actori precum Robert Downey Jr. sau cu nominalizarea sa la Oscar pentru scenariul filmului ”Bugsy”, potrivit LA Times.

Acesta prefera tinerele atrăgătoare, cre aveau în jur de 20 de ani, studente sau în anumite cazuri chiar eleve de liceu.

Regizorul le chema la un interviu pentru a le face cunoscute. Interviurile se țineau în camere de hotel, în rulote pe un platou de filmare sau chiar în parcuri publice, însă întâlnirile deveneau rapid sexuale, potrivit celor 38 de femei care au fost intervievate separat de reporterii LA Times.

Acestea povestesc cum bărbatul fie a încercat să întrețină relații sexuale cu ele, fie se masturba uitându-se la ele, încercând să le convingă că ”așa se fac lucrurile în industria filmului”.




Comentarii Facebook